Autoritățile din domeniul sănătății au descoperit o nouă „armă” eficientă împotriva obezității. O farfurie „vorbitoare”, ce îi îndeamnă pe pacienții obezi care o folosesc să mănânce mai încet, s-a dovedit a fi eficientă în lupta cu kilogramele, fiind inclusă deja de autoritățile din domeniul Sănătății din Marea Britanie într-un studiu contra obezității.
Acest dispozitiv numit mandometru, creat de o companie suedeză, costă 1.750 de euro și spune fraze precum „Te rog, mănâncă mai încet” și „Nu te-ai săturat încă?”. Mandometrul monitorizează cantitatea de mâncare care „dispare” din farfurie, dar și viteza cu care mănâncă persoana din fața sa. Dispozitivul a fost deja adoptat de reprezentanții National Institutes of Health din Marea Britanie, care l-au inclus într-un studiu contra obezității.
Dispozitivul este format din două părți – un cântar plasat sub farfuria obișnuită și un mic ecran de computer care arată un grafic ce fluctuează în funcție de felul în care mănâncă pacientul. Linia roșie de pe ecran arată viteza cu care mănâncă pacientul, iar linia albastră indică viteza considerată corectă și sănătoasă. Dacă utilizatorul mănâncă prea repede și prea mult, linia roșie se îndepărtează de linia albastră, avertizându-l pe pacient să mănânce mai rar. Dacă deviația dintre cele două linii atinge un nivel prea mare, o voce computerizată îl avertizează, sonor, pe pacient.
Dispozitivul este deja testat în Marea Britanie, într-un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Bristol, pe un eșantion de 600 de familii. Fiecare dintre aceste familii include un părinte și un copil obez. Un studiu anterior a evidențiat faptul că pacienții tineri au mâncat cu 15% mai puțin după ce au folosit farfuria vorbitoare.