Un chirurg britanic dat în judecată în orașul Birmingham a recunoscut miercuri în fața instanței că și-a gravat inițialele – cu ajutorul unui laser – pe ficații unor pacienți pe care i-a operat în vederea unor transplanturi în anul 2013, informează AFP. Simon Bramhall, în vârstă de 53 de ani, a pledat vinovat la ambele capete de acuzare (ultraj și vătămare) pentru faptul că și-a înscris inițialele – „SB” – pe ficații a doi pacienți aflați sub anestezie, fără consimțământul lor, în timpul unor intervenții chirurgicale realizate la spitalul Queen Elizabeth din Birmingham în anul 2013. Medicul a folosit un laser cu gaz argon, instrument utilizat în chirurgie, în special pentru evitarea hemoragiilor.
Inițialele sale au fost descoperite cu ocazia unei a doua operații ce a fost suportată de una dintre victime, potrivit presei britanice. Chirurgul a reușit să rămână în libertate, fără cauțiune, până la verdictul tribunalului, ce va fi anunțat pe 12 ianuarie. „Este un caz ieșit din comun și complex”, a subliniat în timpul audierii procurorul Tony Badenoch, considerând că este vorba despre „o chestiune fără precedent legal în dreptul penal”. „Pledând vinovat, el a recunoscut că ceea ce a făcut nu era doar contrar eticii, ci și inacceptabil pe plan penal”, a adăugat procurorul britanic.
Acțiunile sale, descrise de acuzare drept un abuz de putere, au fost „deliberate și conștiente”, a mai spus Tony Badenoch. „Faptul că doctorul Bramhall și-a gravat inițialele pe ficatul unui pacient nu a fost un incident izolat, ci un act repetat în două ocazii, necesitând competență și concentrare. Acest lucru a fost făcut în prezența unor colegi”, a adăugat același procuror.