Pentru că la vârsta adolescenței, se visează mult și în cele mai variate culori, m-am gândit să invit astăzi o tânără artistă de 17 ani, elevă în clasa a XI-a F la Colegiul Național „Unirea”, Focșani. Cu bucle castanii ce-i încadrează frumos chipul, Cristina Burlacu privește optimistă spre viitor, punân-du-și toată încrederea în dragostea ei pentru pictură.
Reporter: Cum ai descoperit această înclinație pentru desen?
Cristina Burlacu: Nu am descoperit-o deodată. Când eram mică, desenam cu bunicul. E impropriu spus desenam, mai mult mâzgăleam pentru că eram mică mică, dar când am început școala desenam personaje din povești.
R: Ai îmbinat literatura cu desenul? Te imaginezi vreodată ilustrând o carte?
C.B.: Da, desigur, eu am ceva experiență în asta. Am făcut și benzi desenate. Îmi plăcea Alice Cooper. Am desenat o fetiță care avea ochii lui.
R: Åži ce personaje ai creat?
C.B.: Fetița era o vrăjitoare și avea o baghetă, ce se numea Baghețel. Mai era un liliac, pe care o să râzi, îl chema Piți. Am vrut să dau un nume amuzant și nu mai știu de la ce mi-a venit ideea. N-am făcut mult timp benzi desenate, erau doar o cale să-mi ilustrez compunerile pentru olimpiada de română. Profesoarei de română i-au plăcut și a publicat desenele în revista școlii. Eu nu îmi propun neapărat să prezint o variantă a mea asupra lumii. Uneori fac desenele și nu îmi dau seama că au ieșit, pun acolo culorile și observ că a rezultat ceva armonios.
R: Să ne întoarcem la povestea copilăriei tale!
C.B.: Când eram în ciclul primar, doamna învățătoare ne-a dat un fel de lucrare în care ne cerea să desenăm personajele din povestea preferată. Eu am desenat o scenă din „Punguța cu doi bani”. Încă mai am desenul. Am încercat să mai desenez și niște icoane. Capul lui Iisus, de exemplu, a ieșit în mod ciudat ca o… roșie. Desenul ăsta știu sigur că îl mai am și acum. Sunt viziuni diferite, mai sincere, mai copilărești asupra subiectului.Desenul acesta a fost la o expoziție, la poliție, cu ocazia unui eveniment în preajma Crăciunului. Lucrările mele au fost primite cu entuziasm.
R: Åži cum ai ajuns la ceea ce faci acum? La desene în cerneală, în cărbune, în tempera, în acuarele Colibri…
C.B.: Când am intrat în clasa a V-a, l-am avut ca profesor pe domnul Zaiț și lui îi plăceau desenele în tempera, cu toate că acum mie nu mi se mai par strălucite. Dânsul m-a sfătuit să dau la Arte, dar eu nu am fost de acord. Trebuie să știu ceva mai mult decât pro- pria-mi artă.
R: Trebuie să știe un artist și altceva decât arta sa?
C.B.: Da, pentru că el trăiește într-o societate, alături de alți oameni. Un artist trebuie să știe de toate.
R: Un artist erudit pictează altfel decât un artist din popor?
C.B.: Anumite cunoștințe îl transformă și dacă vede lucrurile altfel, le transpune diferit în pictură.
Interviul ca continua în ediția de luni.
Cristina STANCU
Colegiul Național „Unirea”, Focșani
