Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Bătăuş amendat cu 200 de lei


Mihai Popa, din comuna Movilița, a fost amendat cu 200 de lei din cauză că, în vara acestui an,    l-a bătut pe consăteanul său, Toma P. În rechizitoriul întocmit de procurorii pănceni, se arată că agesiunea a avut loc în după-amiaza zilei de 12 iulie, în timp ce părțile se aflau în vie.
Pe fondul unor discuții în contradictoriu apărute între cei doi, Popa și-a lovit vecinul de plantație, provocându-i o fractură de piramidă nazală și mai multe leziuni pentru a căror vindecare a fost nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale. „Discuțiile au apărut după ce Mihai Popa a aruncat gunoiul la marginea proprietății mele. Inițial, m-a înjurat, dar după ce i-am pus în vedere faptul că îl voi reclama la Primărie și că îl voi întreba pe primar dacă avea voie să depoziteze gunoiul în vie, Popa m-a lovit, pe la spate, în partea stângă a capului, cu un bolovan. Imediat, a început să-mi curgă sânge din nas și am căzut în genunchi”, a povestit victima.
Toma P. le-a mai spus magistraților că, în loc să-l ajute să se ridice, Popa    l-a apucat de haină și i-a aplicat o lovitură cu capul în plină figură, după care a continuat să-l bată cu pumnii și picioarele. Bătrânul a precizat că a scăpat de furia consătea-nului după ce, un amic al acestuia, care a asistat la conflict, l-a sfătuit să se oprească, întrucât risca să-l omoare. „Nu știu cine a sunat la 112, tot ce-mi amintesc este că Poliția a ajuns după aproximativ o jumătate de oră. Ulterior, am fost luat cu ambulanța și transportat, mai întâi, la Spitalul Panciu, după care am fost trimis la cel din Focșani, unde am rămas internat 5 zile”, a mai povestit victima.
Deși, inițial, a recunoscut parțial fapta, spunând că i-a aplicat vecinului „doar un cap în gură”, Popa a revenit asupra declarației, afirmând că totul s-a petrecut exact cum este consemnat în rechi-zitoriu. El a mai spus că nu este de acord cu despăgubirile civile solicitate de victima sa, în cuantum de 6.000 lei. Din acest motiv, instanța a decis ca soluționarea acestei cereri să se realizeze pe calea unei acțiuni civile ce urmează să fie formulată de partea vătămată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?