Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Poliţiştii de la secţiile 1 şi 3 erau ascultaţi cu microfoane montate în maşinile de serviciu


Anchetatorii au montat tehnică audio-video în mașinile de serviciu ale agenților de la secțiile 1 și 3 din Capitală pentru a putea surprinde momentele în care aceștia luau bani pentru a nu-și exercita atribuțiile, toate acestea devenind probe la dosarul de corupție. „În urma admi-nistrării întregului material probator a rezultat următoarea situație de fapt, care va fi prezentată în funcție de autospecialele utilizate de agenții de poliție, întrucât în aceste autoturisme a fost introdusă tehnică audio-video prin care au fost înregistrate acțiunile agenților de poliție”, notează procurorii în referatul cu propunere de arestare preventivă a 14 agenți de poliție.
Astfel, reiese din documentul citat, ofițerii anticorupție au montat tehnică în șapte autospeciale ale MAI, fiind surprinse momente elocvente ale faptelor comise de agenții cercetați. În acest caz parchetul a emis două referate cu propunere de arestare preventivă, împărțind astfel lotul polițiștilor în două grupuri.
În documentul citat procurorii prezintă succint zecile de cazuri în care polițiștii au oprit șoferi care au încălcat regulile de circulație, pe care, prin diverse aluzii, i-au convins să le dea bani pentru a nu fi amendați. „La data de 13 octombrie 2011, Dan Ungureanu în timp ce își desfășura activitatea pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI … împreună cu Constantin Ghergu și Alexandru Florentin Dobre, în intervalul orar 19:38-19:47 l-au urmărit și oprit în trafic pe … sub pretextul că acesta a circulat pe interzis și avea expirată inspecția tehnică periodică a autovehiculului. După oprire, utilizând același tipar infracțional ce include un dialog cu celălalt membru al echipajului de poliție, prin care i se sugerează contravenientului o modalitate de a eluda sancționarea sa, prin expresii de genul «amenda este foarte exigentă», inculpații au pretins și primit o sumă de bani, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu”, se arată în referatul procurorilor trimis instanței de judecată.
Procurorii arată că agenții de poliție lucrau în echipă, ca într-o piesă de teatru, ei având „roluri” bine stabilite. „Semnificativ este faptul că la actele de pretindere polițiștii aflați în tură acționează ca o «echipă», în sensul că fiecare joacă un «rol» care se completează foarte bine cu ale celorlalți (de exemplu: «hai să-l ajutăm pe domnul» sau «ce facem, colegul»)”, notează procurorii.
Parchetul Tribunalului București a anunțat, marți, în urma perchezițiilor la sec-țiile 1 și 3 de Poliție, că procurorii cercetează, din 6 ianuarie, 31 de agenți de poliție, pentru luare de mită, abuz în serviciu, favorizarea infractorului, complicitate la prostituție, complicitate la proxenetism, lipsire de libertate în mod ilegal sau tortură. Polițiștii de la secțiile 1 și 3 sunt acuzați că luau mită individual sau împreună cu unul sau doi colegi, de la șoferi contravenienți, dar și de la pro-xeneți și prostituate, iar în unele situații, la sfârșitul turei împărțeau banii obținuți, sumele fiind cuprinse între 50 și 600 de lei.
Peste 100 de infrac-țiuni au fost reținute în sarcina celor 31 de polițiști, acestea fiind comise, potrivit lui Staicu, în perioada octombrie – decembrie 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?