Trezindu-se cu harta în față, Ion vărsă ceașca cu cafea. Lichidul fierbinte se prelinse pe birou și se scurse rapid peste pantalonii deschiși la culoare. Dar durerea, ca și supărarea că un costum de câteva sute de dolari fusese compromis, fură ignorate de imaginea pe care o avea acum în față, aproape de neconceput pentru un consilier de mare demnitar al partidului aflat la putere. Împături cu grijă harta și ieși valvârtej din birou.
Azvârli un „Sunt la ministru!” secretarei și trânti ușa în urma lui. N-avu răbdare să mai aștepte liftul, așa că o zbughi pe scări sârind treptele câte două, trei odată, ca anii de facultate. Sună pe mobil șefa de cabinet a ministrului și o rugă să-i facă intrarea la șef imediat, avea doar o veste care nu suferea amânare. Cerința îi fu îndeplinită și, pășind pe covorul gros al ministrului, Ion se întrebă în gând ce să ceară ca răsplată. Faptul că nu avea nici un merit nu conta, înțelesese însă de mult că răsplata vine întâî la sol și după aceea la eroi.
Ministrul privi și el la fel de șocat harta pe care Ion o întinsese pe biroul lui.
– Ești sigur, Ioane, că e bine s-o dăm sub forma asta? Åžtii, mi se pare prea trucată… Poate că era mai bine să lăsăm mai mult galben și roșu, uite chiar și verde… Mi se pare că ai exagerat cu portocaliul…. Chiar crezi că va crede cineva ca aproape 80% din județele țării vor vota cu noi? Mai ales acum după nenorocitele astea de proteste care au împânzit țara ca o ciumă… Nu știu ce să zic… părerea mea e că îi înebunim și mai tare pe ăștia din piață….
Ion zâmbi cu gura pînă la urechi. Ar fi râs chiar, dar nu se cădea s-o facă, șeful e șef și, oricum, nu acum, când avea să-i dea vestea cea mare:
– Åžefu, n-ați înțeles nimic! Asta e intenția de vot reală, netrucată! Acum am primit-o, nici măcar nu m-am atins de ea… pe bune spun, ce naiba! Vă dați seama, nu trebuie să falsificăm nimic, e adevărat tot ce vedeți. E drept, nici mie nu mi-a venit să cred, dar oamenii au pus botu la tot ce-am promis că schimbăm… Tot pe noi o să ne voteze, e clar, ce mama dracului!
– Fă o conferință de presă, imediat!, aproape că răcni ministrul, imediat ce-și reveni din uluială. Eu mă duc la șef, o s-o urmăresc de-acolo. Vreau să-i văd fața…
Ultimele cuvinte le spuse numai pentru el. Se prăbuși în fotoliu aproape sfârșit. Ceru șefei de cabinet o țigară și o aprinse sub privirile uimite ale acesteia, care îl știa nefumător.
Conferința de presă fu organizată în timp record. Ion, transfigurat de emoție, se ștergea pe față cu fularul pe care îl purta de când zăpada acoperise țara. Își reveni spectaculos și se repezi să recite discursul pe care îl concepuse entuziasmat. Ironiile asupra opoziției erau acide, crude pe alocuri, iar mîinile lui mîngîiau parcă harta spânzurată pe un suport. Portocaliul domina sfidător fondul, iar Ion era aidoma fondului. Sentimentul îl îmbăta, plăcut și sigur. Termină discursul cu mâna în aer, ca un campion. Ceru întrebări, dacă sunt, desigur… Erau.
– Cine a comandat și cine a făcut sondajul?, întrebă o reporteriță de la o televiziune.
Uite și la asta întrebare! Ion era cât pe-aci să muște din impertinenta asta, o știa el… Se abținu însă, fu chiar surprins că-i scăpase această lămurire, nici măcar el n-o ceruse înainte. Se întoarse spre șefa de cabinet. Aceasta pătrunse în sală tropăind pe tocuri. Lăsă o bucată de hârtie pe masă și fugi inapoi.
– I.N.M.H., citi Ion.
– Păi n-am auzit de institutul ăsta de sondare… A cui este?
A cui este, a cui este? Nici Ion nu știa, așa că privi iar spre șefa de cabinet. Aceasta nu-și mai făcu însă apariția. De la masa lui se ridică în picioare o femeie. Ion o privi surprins. Nu știa ce căuta la masa lui, dar nici nu pusese întrebări.
– Åžtiți…, începu ea timid, speriată chiar, eu lucrez acolo… eu am trimis harta… Åžeful meu mi-a zis că trebuie să vă anunț că vine gerul și să fac harta cu codurile de atenționare…. Portocaliul înseamnă pericol de grad…La noi, la meteorologie…
