Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Acoperiş în flăcări


   Casele tot mai multor vrânceni sunt cuprinse de flăcări, provocate de coșurile fum defecte sau necurățate.
   Ieri dimineață, pompierii de la Vidra s-au deplasat la Clipicești, comuna Vidra, pentru a stinge flăcările care au cuprins locuința lui Pavel Åž. A ars acoperișul casei, confecțio-nat din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de 40 metri pătrați. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum deteriorat.
   În această perioadă, caracterizată de vreme geroasă, din cauza exploatării intense a mijloacelor de încălzire se observă o creștere a numărului de incendii izbucnite în gospodării. În cursul acestei săptămâni, pompierii au intervenit de cele mai multe ori, pentru stingerea incendiilor. Dintre cele șapte incendii lichidate în ultimele zile, șase au avut drept cauză probabilă coșurile de fum defecte sau neprotejate co-respunzător față de materiale combustibile.
   Pentru a se evita izbucnirea unor incendii, pompierii le recomandă oamenilor să verifice coșurile de evacuare a fumului și gazelor fierbinți și să înlăture eventualele fisuri ori alte defecțiuni apărute la nivelul acestora. De asemenea, coșurile, indiferent de construcția lor, trebuie curățate de funinginea depusă în interior o dată la cel mult două luni de funcționare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?