Toate unitățile școlare din județ, vor rămâne închise până miercuri. Aceasta este ultima decizie a Inspectoratului Åcolar, dată din cauza viscolului și a ninsorii abundente care persistă de mai multe zile. Elevii se vor întoarce la școală abia joi, când vremea se va mai îmbunătăți. ” S-a decis ca toate unitățile școlare să rămână închise până miercuri. Atât primarii cât și directorii de școli au solicitat acest lucru. Chiar de s-ar opri ninsoarea atât la țară cât și la oraș străzile, ulițele sunt înfundate din cauza zăpezii și sunt impracticabile iar noi ne gândim în primul rând la siguranța elevilor și a cadrelor didactice „, a declarat Iordache Bostan, șeful Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea.