Pe cât de mult am încercat să înduplec divinitatea ori meteorologul să rezerve câțiva fulgi de nea pentru Crăciun, rugămințile nu mi-au fost ascultate și, mai mult decât atât, am trecut prin luna ianuarie, visând la peisaje imaculate și fredonând uneori cu regret „White Christmas”. Se pare însă că legea compensației a fost aplicată de natură când nici nu mă așteptam. Așa se face că la începutul lui februarie, ninsori sălbatice au învăluit orașul, fără pic de cumpătare, fără buna-cuviință a fulgilor potoliți care se aștern pe pământ. A nins, a nins, a nins și de la veselia debordantă a primelor zile, în jur s-a răspândit o stare de spirit bacoviană, vecină cu plumbul și cu melancoliile patologice. Totul a fost îngropat sub nămeți. Polul Nord, sătul să-și ducă traiul la capătul Pământului, s-a instalat la noi în Focșani, în splendoarea atmosferei sale încremenite.
Tot răul spre bine!
Åžcolile s-au închis și o vacanță neașteptată, dar mereu bine-venită, a însuflețit inimile adolescenților. Åžedințe foto în mijlocul zăpezilor, poziții originale, ieșiri în cafenelele disponibile, manifestări energice pe Facebook… toate au atins apogeul atunci când la buletinele informative (acum atât de plăcut de urmărit!) s-a anunțat suspendarea altor două zile de școală: marți și miercuri. Exuberanța nu a rămas însă fără consecințe, căci fericirea subită a copiilor a contrastat deranjant cu dificultățile părinților, transformați în înotători profesioniști prin marea de omăt. Tații au trecut la deszăpezire și mai toți adolescenții au rămas în casă, savurând cafele sau ceaiuri, fără intenția cea mai măruntă de a-și compromite confortul călduț pentru o sesiune aducătoare de febră musculară. Am primit la rândul meu „oferte” de solidaritate cu familia, dar sub umbrela imaginii de copil conștiincios, m-am ascuns printre cărți, citindu-l cu sârg pe Manolescu și prefăcându-mă că mă aventurez în a lipi etichete critice pe toate romanele din biblioteca mea: „Ce avem aici? Doric, ionic sau corintic?”.
Marea schismă
Părinții au dat din cap a pagubă și au înțeles că în secolul XXI, adolescenții au altă politică decât cea a generațiilor trecute, o politică bazată pe relaxare totală, pasivă și nonintervenționistă. Nu numai că mențin o neutralitate perfectă față de părinți, dar am și suficient timp să-mi organizez mailuri demult uitate sau să călătoresc prin viețile celor mai interesanți colegi cu ajutorul Facebook-ului, muncă de informare care se va dovedi utilă în contactele sociale viitoare.
Haz de necaz
Alții, cu obișnuita lor detașare, au găsit prilej de glume, butade și vorbe de duh. Băieții mai războinici, deprinși ca în fiecare iarnă să doboare fete, cu sau împotriva voinței acestora, au râs pe sub mustață, bucurându-se de oprirea cursurilor: „Zăpada nu e bună doar pentru botez, iată… o altă întrebuințare.” Voioșia ar putea fi repede curmată doar gândindu-ne că ne așteaptă recuperări serioase în weekendurile ce vor urma, dar a gândi pozitiv este o calitate specifică adolescenței și ce rost are să ne facem griji legate de viitor, când prezentul se dovedește atât de dulce?
The show must go on!
După o leneveală cronică, m-am gândit să ies în lume. Înfofolită, cu fularul tras aproape peste ochi, mișcându-mă cu greutate din cauza paltonului prea gros, am luat-o încet-încet pe potecile strâmte, prilejuite de vecinii sârguincioși. Un pas greșit e ușor de făcut. Umezeala, ghețușul, atenția distrasă de dunele de zăpadă, mașinile care se strecurau pe lângă pietoni (trotuarele fiind imposibil de folosit) și gerul care mușca din obraji m-au convins asupra adevăratei noastre situații: „Cu așa o iarnă, eu propun să suspendăm școala până în martie! Să ne întoarcem pe întâi, cu mărțișoare, complet odihniți și gata de muncă.” Alți colegi, nu atât de curajoși în viziunile lor, au propus pauză generală până luni, argumentând că uniriștii nu se mulțumesc cu jumătăți de măsură și o săptămână divizată nu se potrivește cu programul serios cu care ne-am obișnuit. Oricât de amuzantă și revigorantă ar fi această idee, școala rămâne școală, cărțile nu îngheață în biblioteci și lumea, chiar dacă pare răsturnată cu susul în jos, se ghidează după aceleași reguli și ridică aceleași probleme, așa că cel mai bine ar fi să revin la normal și să mă grăbesc să ajung la deszăpezirea CNU.
Cristina Stancu,
Colegiul Național „Unirea”
