Ninsoarea s-a oprit de luni. Chiar dacă au trecut patru zile de când nu mai ninge, situația nu pare să revină la normal. Se circulă infernal, atât prin Focșani cât și pe drumurile naționale, iar șoferii se înjură ca la ușa cortului. Pe marginea drumurilor, zăpada este înaltă și de trei metri, iar prin localități, zăpada trece de acoperișurile caselor. Oamenii sapă efectiv în zăpadă, pentru a putea ajunge la magazin sau la farmacie.
Am plecat din Focșani în jurul orei 10.30. Am luat-o pe străzile lăturalnice, pe care nu puteau trece două mașini în același timp și am ajuns la ieșirea din municipiu, către Odobești. Nu am putut înainta. Un polițist și un jandarm blocaseră cu o mașină drumul spre Odobești. Oamenii legii ne-au spus că nu se trece pentru că se acționează.
În spatele mașinii noastre, mai mulți șoferi nervoși au început să înjure și să gesticuleze. Nu înțelegeau de ce nu sunt lăsați să treacă, chiar dacă li se explicase. Nu au avut încotro și au făcut cale întoarsă. La fel și noi.
Am luat-o prin Obor și am ajuns în Bariera Mărășești. Aici, mașinile stăteau la coadă, căci polițiștii blocaseră accesul în șoseaua de centură. Din vorbă-n vorbă, am aflat că un elicopter aterizase în apropierea șoselei de centură pentru a lăsa un pacient. Plictisiți, unii șoferi vorbeau prin stațiile de emisie-recepție. Care glumeau, care înjurau, care făceau haz de necaz, ca să treacă timpul! „Colegu’, de ce nu se circulă pe centură?”, întreabă unul dintre participanții la trafic. „A născut ne-vasta lu’ Garcea și a adus-o la spital cu elicopterul”, a venit prompt răspunsul. Un tirist nu înțelegea de ce nu se dă drumul la circulație, deși pacientul fusese dus la ambulanță. „Pleacă greu colegu’, nu are elicopterul cauciucuri de iarnă”, i-a răspuns amuzat un șofer.
Nu a fost chip să o luăm pe șoseaua de centură. Polițistul din intersecție ne-a explicat că nu se poate circula pentru că vine elicopterul cu bolnavi. Am întors mașina și am luat-o prin Focșani. Din Bariera Mărășești și până în Bariera Brăilei am făcut aproximativ jumătate de oră. Într-un final, am reușit să ieșim din oraș, în care mașinile circulau care pe unde puteau, șoferii claxonau, pietonii mergeau pe partea carosabilă, iar utilajele de la deszăpezire încercau, neputincioase, să curețe nămeții.
Munți de zăpadă pe marginea drumului
Am lăsat în urmă forfota orașului și am luat-o pe DN 23 spre Vulturu. La ieșirea din Focșani, zăpada de pe marginea străzii depășea doi metri înălțime. Ne-am intersectat cu o mașină. Nu a fost chip să puteam trece pe lângă ea. Am dat înapoi, l-am lăsat pe om să treacă și ne-am continuat și noi deplasarea.
În zona Mândrești, mai mulți polițiști stăteau în mașina de serviciu și supravegheau traficul rutier. Ne-au lăsat să trecem spre Răstoaca. Cu cât înaintam, cu atât munții de zăpadă erau mai înalți. Vântul sufla cu putere, reducând vizibilitatea destul de tare.
Am intrat în comuna Răstoaca fără să ne dăm seama când. Borna de la intrarea în localitate era acoperită de omăt…
Tuneluri prin munții de zăpadă
La intrarea în comună, mai multe case impunătoare erau acoperite până la streașină de zăpadă. Pe afară nici țipenie de om. Toți își săpaseră tuneluri înguste, cât să poată trece un om, spre locuințe și atât. Înaintăm spre centrul comunei, unde munții de zăpadă sunt la fel de înalți.
Înfofoliți bine, oamenii făceau pârtie, iar copiii se bucurau pe lângă ei, fericiți că este zăpadă. În apropierea primăriei, doi localnici stăteau la sfat. Unul se sprijinea de o lopată, iar celălalt gesticula, ținând în mână o pungă. Am intrat în discuție cu ei fără probleme. Veneau de la un bătrân căruia îi făcuseră pârtie. „Am fost aici, la un bătrânel, să-l ajut. Este singur, băiatul e în Canada. Era izolat în casă și am mers să-l ajut. Am făcut pârtie, i-am adus apă, mâncare. L-am pus la punct. Trebuie să-i ajutăm și pe bătrâni, că nu are cine. Åži domnul primar ne-a ajutat. Se mai dezmorțește treaba, da’ tot e multă zăpadă. Nu vedeți ce mormane sunt? Nu mai pot trece două mașini pe drum. A nins mult tare și a mai bătut și vântul. Asta este, nu ne putem pune cu natura”, ne spune unul dintre bărbați.
„Trei zile nu mi-am găsit găinile”
Cel cu punga în mână a început să povestească că și-a căutat găinile trei zile. Bine că nu au murit! „Trei zile nu mi-am găsit găinile. Mergeam pe zăpadă, pe deasupra cuștii lor. Ce au mâncat și ce au băut, ele știu. Bine că n-au murit! E multă zăpadă. Cât nu s-a circulat, nu a fost nici pâine, nici nimic. Este bine că și-a mai revenit vremea puțin, că muream de foame aici. Mai sunt oameni bătrâni care nu pot să facă pârtie. Nu au văzut lumina zilei cât a nins, pentru că nu s-a putut ieși din casă. Iarna e grea”, a spus acesta.
Între timp, o ambulanță a oprit la dispensar. Medicii încercau să urce în mașină o bătrânică cu pro-bleme de sănătate. „Mă simt cam rău maică și nu am putut până acum să mă duc la spital, că nu s-a circulat. Ce vremuri mai trăim! E vai de capul nostru. Decât să fii bătrân, mai bine să mori”, ne-a spus bătrânica.
Am vrut să ajungem și la Vulturu, dar nu s-a putut. În apropierea pădurii de la Dumbrăvița, vântul sufla cu putere și spulbera zăpada. Mașinile erau din ce în ce mai rare, iar nămeții se ridicau până la cer. Am făcut cale întoarsă spre Focșani. O oră dus și una întors, acesta a fost prețul aventurii noastre de la Focșani la Răstoaca și retur.
