Căderile mari de zăpadă i-au obligat pe antrenorii echipei FC Panciu, Ionică Serea și Dănuț Bolocan, să modifice structura antrenamentelor. Jucătorii grupării păncene au pus punct stagiului de pregătire centralizată, dar nu au scăpat de antrenamentele în care se urmăresc acumulările de ordin fizic.
Din cauza căderilor mari de zăpadă, tehnicienii au modificat structura ședințelor de pregătire. „Suntem nevoiți să punem accent, în conti-nuare, pe pregătirea fizică. În această perioadă, proporția ar fi următoarea: 60 la sută fizic și 40 la sută tehnico-tactic. Oricum, programul va fi condiționat de condițiile meteo”, a explicat antrenorul principal, Ionică Serea. Sâmbătă, 18 februarie, FC Panciu are programat un nou meci de verificare, pe teren propriu, împotriva colegei de serie, Politehnica Galați.
Retrogradează mai puține echipe?
Åedința de marți a Adunării Generale a cluburilor din Liga a II-a a adus în primul rând schimbarea lui Marian Rusen din funcția de reprezentant al eșalonului în Comitetul Executiv al FRF. Ordinea de zi a ședinței a adus în prim-plan o mare problemă, cea a statutului după care se dispută campionatul în acest moment.
Așa că la Comitetul Executiv din 17 februarie se va pune problema revenirii la vechiul statut valabil din 2009, fapt care va avea drept consecință schimbarea sistemului de promovare-retrogradare din Liga a II-a și chiar și Liga a III-a! Conform vechiului statut ar trebui să retrogradeze din fiecare serie doar câte trei echipe, fapt care ar bulversa complet desfășurarea actualului campionat, dar și reforma sistemului competițional inițiată de FRF și care din vară ar fi redus numărul de echipe din Liga a II-a la 28 în loc de 32 ca acum.
Logica spune că și din Liga a III-a nu ar mai retrograda câte șase echipe din serie plus cel mai slab loc 10, ci doar câte trei și cele mai slabe trei locuri 13! Imaginați-vă haosul produs de aceste schimbări la jumătatea campionatului. Cu alte cuvinte, s-ar repeta nebunia de anul trecut iscată de acel faimos articol 5 bis care interzicea dreptul la promovare unui număr de peste 20 de echipe… „Președintele FRF, Mircea Sandu, a venit cu această precizare în urma întrebărilor primite. A spus că vor retrograda doar trei echipe, pentru că noul statut nu a fost validat printr-o hotărâre judecătorească, ceea ce înseamnă că se aplică cel vechi, din 2009. Este vorba despre toate eșaloanele”, a precizat noul reprezentant al cluburilor de Liga a II-a în comitetul executiv al FRF, Gheorghe Constantin.
O altă consecință ar fi și schimbarea licențierii la Liga a II-a. Conform vechiului regulament licențierea este obligatorie doar pentru primele cinci clasate din fiecare serie la finalul turului, termenul de depunere a dosarelor fiind 31 martie. Dacă la finalul campionatului, la promovare se află și echipe care în tur nu se aflau în primele cinci, ele vor fi obligate să depună un dosar de licențiere atunci. Astfel, după ve-chiul statut, toate celelalte echipe nu vor mai fi obligate să treacă prin procesul de licențiere pentru a putea continua în al doilea eșalon.