Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Topul celor mai nocive mezeluri din comerţ


   Multe dintre alimentele existente pe piață respectă normele care țin de gust și de aspect, dar nu respectă normele care țin de calitatea nutritivă a unui produs – fapt esențial când vine vorba de mâncare. Aspectul e sesizat și în raportul de activitate al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), potrivit căruia o mare parte dintre alimentele vândute în comerț nu respectă normele de etichetare și de conformitate impuse de legislația în vigoare.
   Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, a declarat, pentru gândul, că o mare parte dintre alimentele existente pe piață respectă normele care țin de gust, de aspect, nu conțin microorganisme, metale sau mercur, dar nu respectă normele care țin de calitatea nutritivă a unui produs – lucru esențial atunci când vine vorba de mâncare. „Alimentele din comerț nu ne hrănesc. Aceasta este marea problemă a industriei alimentare. Lipsa substanțelor nutritive din preparate nu este o problemă întâlnită doar în România, ci în întreaga lume. Legislația în domeniul alimentar se ocupă mai mult de partea senzorială a unui produs: adică să arate bine, să miroasă frumos, să aibă un gust delicios, să reziste cât mai mult timp, dar nu și să hrănească”, a spus medicul nutriționist.
   Åžeful Institutului de Cercetări Alimentare atrage atenția asupra faptului că din cauza produselor alimentare bogate în chimicale și grăsimi „rele” bolile cardiovasculare și obezitatea sunt tot mai des întâlnite în rândul populației. „Practic mâncăm fără să ne hrănim. Problema este că nu ne facem doar nouă rău, ci și copiilor noștri. O femeie însărcinată care se hrănește cu alimente sărace în substanțe nutritive riscă să nască un copil cu afecțiuni congenitale”, precizează prof. dr. Mencinicopschi.

Iată cele mai nocive mezeluri din comerț:

   Parizerul pare să ocupe primul loc în topul celor mai nocive preparate din carne. Acesta are în compoziția sa 80% slănină și șorici de porc, 10% MDM, carne dezosată mecanic, în compoziția căreia intră oase măcinate. Acest aliment mai conține făină de soia, amidon, dar și condimente, printre care se numără sare, coriandru, boia de ardei. Potențiatorii de gust și coloranții sunt și ei trecuți pe lista ingredientelor care se găsesc în parizer.

   Crenvurștii pot duce la apariția toxiinfecțiilor alimentare dacă nu sunt păstrați în condiții corespunzătoare. MDM-ul este găsit în mare parte din acest preparat din carne. Pielițe și grăsime se găsesc și ele în compoziția acestora. E-urile abundă și ele, deoarece crenvuștii au mereu o culoare fragedă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?