Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: Criminaliştii, la uşa Clinicii Materna


   Un bărbat care locuiește pe strada Ion Creangă, din Focșani, în imediata apropiere a Clinicii Materna, susține că zăpada de pe acoperișul Clinicii a căzut pe acoperișul casei sale, provocând pagube. Virgil Dragomir spune că a făcut nenumărate sesizări cu privire la faptul că zăpada de pe acoperișul Clinicii cade an de an, pe acoperișul casei sale, dar că nimeni nu a făcut nimic. „An de an este la fel. Eu mereu am sesizat, dar degeaba. Acum a căzut toată zăpada de pe acoperiș și l-a distrus. Nu a ajuns zăpada în casă, dar s-a șubrezit. A picat și peste țeava lui de gaze, au fost și pompierii aici. Păi, când se topește, îmi cade tavanul în cap. Eu trebuie să repar acoperișul, dar cine îmi face mie treabă pe vremea asta? Nu este normal să se întâmple așa ceva și am spus mereu că această construcție nu este în re-gulă, dar nimeni nu înțelege. Am chemat și poliția și tot, am făcut un scandal la 112 de nu s-au mai înțeles acolo”, a spus Virgil Dragomir.
   Bărbatul a adăugat că acoperișul casei sale a fost distrus pe o suprafață de 100 de metri pătrați. Omul a mai spus că acoperișul casei nu a căzut, dar că au fost rupte grinzile. Din cauza întunericului, nu s-a putut observa care sunt pagubele create de zăpada căzută de la câțiva metri înălțime. Cert este că pe acoperișul Clinicii nu mai era pic de zăpadă. La fața locului au ajuns mai mulți polițiști pentru a lua declarații de la martori și pentru a stabili dacă ceea ce a sesizat Virgil Dragomir se confirmă sau nu. Totodată, pe strada Ion Creangă a ajuns și un criminalist, care a făcut poze. Nu este exclus ca poliția să întocmească un dosar penal în care să efectueze cercetări pentru distrugere.
   Doctorul Marin Popescu, proprietarul Clinicii Materna, este dispus să-i plătească pagubele vecinului.
„I s-au dărâmat două grinzi acolo, la o casă veche de 100 de ani și putrezită. I le repar eu, nu e problemă de asta. Åži la mine la casă, la Cotești, s-a dărâmat un acoperiș din cauza zăpezii. Ce să îi faci, dacă asta e natura anul acesta? Pentru trei metri pătrați cât s-a dărâmat, m-am angajat să îi repar eu acoperișul. Când se va încălzi vremea, voi repara. El mă tot acuză că nu am autorizație, dar în momentul în care s-a construit clinica, am respectat certificatul de urbanism, am aprobări pentru tot ce e acolo. Åži mie mi-a provocat pagubă că mi s-a spart conducta de gaze, era să sar în aer, dar i-am chemat pe cei de la gaze și au oprit tot acolo. Ce pot face eu că a căzut zăpada de pe acoperiș? Asta a fost natura anul ăsta și peste tot se întâmplă de astea”
, ne-a declarat medicul Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?