Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Alin Olteanu, dat afară din Consiliul Local


   Pedelistul Alin Olteanu a fost dat afară din Consiliul Local Tulnici, după ce legislativul local a luat act de faptul că acesta nu s-a mai prezentat de șase luni la ședințe. Olteanu a fost înlocuit de Aurel Desagă, supleant pe lista PSD, partid din partea căruia a candidat și Olteanu în 2008. „Plenul Consiliului Local Tulnici a luat act, ieri, de încetarea mandatului de consilier local a lui Alin Daniel Olteanu, în baza prevederilor articolului 9 din Legea 393/2004, privind statutul aleșilor locali. Acest articol prevede că mandatul de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, dacă lipsește nemotivat de la mai mult de 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului. Or în acest caz, Alin Daniel Olteanu nu a mai participat la ședințe de șase luni de zile”, a precizat secretarul Consiliului Local Tulnici, Valentin Mihalcea.
   Mai trebuie știut că Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscală a Tribunalului Vrancea a hotărât pe data de 30 iunie 2011, încetarea mandatelor  mai multor consilieri din cadrul Consiliului Local Tulnici. Este vorba de consilierii Alin Olteanu, Aurel Boțu, Vasile Bîznă, Costică Necoară (PSD) și Vasile Bulimej (PNL) ca urmare a deciziei acestora de a pleca din cele două partide pe listele cărora au fost aleși. „Constată încetarea de drept a mandatelor de consilieri locali din cadrul Consiliului Local Tulnici a numiților Alin Daniel Olteanu, Aurel Boțu, Vasile Bîznă, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales. Valentin Bîznă, Vasile Bulimej și Costică Necoară în urma demisiei și pierderii calității de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales. Declară vacante aceste mandate. Obligă Consiliul Local Tulnici să înscrie pe ordinea de zi a primei ședințe de Consiliu Local și să valideze în prima ședință ordinară supleanții: Valerică Ciută, candidat pe listele PNL la alegerile din iunie 2008, Lucică Milcoveanu, Aurel Desagă și Fănică Asan, candidați pe listele PSD”, se arată în decizia instanței vrâncene.
  Cei cinci consilieri trădători au făcut recurs la Curtea de Apel Galați, instanță care a acceptat recursul și a decis trimiterea dosarului în cauză spre rejudecare la Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscală a Tribunalului Vrancea, pe motiv că citarea consilierilor nu s-a făcut corect. În acest context, consilierii Alin Olteanu, Aurel Boțu, Vasile Bîznă, Costică Necoară (PSD) și Vasile Bulimej (PNL) au fost reprimiți la ședințe până la rejudecarea cauzei.
Ulterior acestui moment, consilierul Costică Necoară și-a dat demisia, locul său fiind luat de Lucică Milcoveanu, supleant pe lista PSD.
   Așa se face că în acest moment instanța de judecată va trebui să decidă asupra solicitării de încetare a mandatelor consilierilor Aurel Boțu, Vasile Bîznă, (PSD) și Vasile Bulimej (PNL).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?