Åase cereri pentru acordarea ajutorului lunar pentru soțul supraviețuitor au fost soluționate pe parcursul lunii ianuarie 2012, ele provenind de anul trecut, din totalul de 121 astfel de soli-citări, depuse de vrânceni în 2011 la sediul Casei Județene de Pensii (CJP). Potrivit informațiilor furnizate de jurist Cornelia Cotea, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea, tot anul trecut, au fost emise 115 decizii de acordare a acestui ajutor, restul de șase reprezentând „cereri nesoluționate până la sfârși-tul anului 2011, dar soluțio-nate în luna ianuarie 2012, în termenul legal de 30 de zile. Beneficiază de ajutor lunar soțul supraviețuitor al unei persoane care, la data decesului fie avea calitatea de pensionar al sistemului public de pensii prin decizie emisă de Casa Județeană de Pensii, fie îndeplinea condițiile de pensionare și avea înregistrată cererea de stabilire a pensiei la CJP chiar dacă, până la data decesului, nu a fost emisă decizia de pensie”.
Ajutorul lunar se acordă în situația în care cuantumurile drepturilor de pensie realizate de benefici-ari, la data solicitării, sunt mai mici de: 364 lei, în cazul soțului supraviețuitor care încasează pensie de stat, precum și în situația în care acesta beneficiază atât de pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cât și în fostul sistem al asi-gurărilor sociale pentru agricultori; 140 lei în cazul soțului supraviețuitor care beneficiază de pensie de agricultori.
Pe lângă asta, soțul supraviețuitor care solicită ajutor lunar mai trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții: să fie pensionar din sistemul public de pensii și să aibă cel puțin vârsta standard de pensio-nare; să nu beneficieze de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public; să nu se fi recăsătorit după decesul soțului; durata căsătoriei cu soțul care a murit să fi fost de cel puțin 10 ani, să aibă domiciliul în România și să nu se afle în vreuna din si-tuațiile prevăzute la articolul 6, alineat 1 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. „În cazul în care durata căsătoriei cu soțul decedat a fost de minim 10 ani, cuantumul ajutorului lunar este de: 113 lei lunar pentru soțul supraviețuitor care benefi-ciază de pensie de stat sau atât de pensie de stat cât și în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori; 44 lei lunar pentru soțul supraviețuitor care primește numai pensie stabilită în fostul sistem al asigurărilor sociale pentru agricultori”, a precizat Cornelia Cotea.
Văduvia după cinci ani de căsătorie aduce bani mai puțini
Pensionarii văduvi cu pensie de stat și cei care primesc atât pensie de stat cât și de agricultori și care au supraviețuit a cel puțin cinci ani de căsătorie au dreptul la un ajutor lunar de 57 de lei, în timp ce acei a căror durată a căsătoriei a fost de șase ani, pot încasa lunar 68 de lei ca ajutor. Pentru șapte ani de căsătorie, legea prevede un ajutor de 80 lei, pentru opt ani 91 de lei, iar pentru nouă ani, ajutorul acordat de stat este de 102 lei. Bineînțeles, asta dacă acești soți supraviețuitori îndeplinesc, cumulativ, condițiile amintite mai sus.
În situația în care soțul supraviețuitor benefi-ciază doar de pensie pentru agricultori, cuantumul ajutorului lunar ce poate fi acordat este de: 22 lei pentru o durată a căsătoriei de cinci ani, 27 lei pentru șase ani de căsnicie, 31 lei pentru șapte ani, 36 lei pentru opt ani și 40 de lei pentru o durată a căsniciei de nouă ani.
Ajutorul se acordă în luna următoare depunerii cererii
Cererile pentru acordarea ajutorului lunar se depun la Casa Județeană de Pensii Vrancea și se soluționează în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. Banii se acordă soțului supraviețuitor începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. „Ajutorul lunar se stabilește prin decizie emisă de casa terito-rială de pensii pe baza următoarelor documente: cerere; copia actului de identitate din care să rezulte codul numeric personal; copia de pe certificatul de naștere al soțului supraviețuitor, certificatului de căsătorie și certificatului de deces al soțului decedat; copia deciziei de pensie/talonului de pensie sau, după caz, dovada depunerii cererii de pensionare la CJP, anterior decesului, a soțului decedat; copia deciziei de pensie/talonului de pensie sau, după caz, dovada depunerii cererii de pensio-nare la CJP a soțului supraviețuitor”, a precizat Cornelia Cotea, purtătorul de cuvânt al CJP Vrancea. Nu în ultimul rând, solicitantul acestei forme de ajutor va trebui să depună o declarație pe propria răspundere că nu s-a recăsătorit după decesul soțului și că nu beneficiază de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public.
Potrivit legislației în vigoare, plata ajutorului lunar acordat soțului supraviețuitor încetează începând cu luna următoare celei în care beneficiarul nu mai îndeplinește una dintre condițiile de acordare. Eventualele modificări ale cuantumul pensiei, intervenite după data solicitării ajutorului lunar, nu influențează cuantumul ajutorului lunar.