Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

Edilul comunei Urecheşti solicită ajutor financiar de la primarii din ţară


   Primarul comunei Urechești, Vasile Danțiș, acuză conducerea Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea că refuză să aloce  fonduri pentru repararea acoperișului școlii din localitate, distrus de căderile masive de zăpadă de luna trecută. Edilul spune că a trimis mai multe soli-citări la ISJ, dar fără niciun rezultat. Răspunsul primit a fost acela că „nu sunt bani”. Lipsa fondurilor l-a determinat pe Danțiș să ceară sprijin financiar primarilor din țară. Edilul din Urechești a trimis scrisori colegilor săi, în care solicită sprijin financiar pentru repararea acoperișului școlii, înlocuirea unui transformator, pe care Electrica refuză să-l schimbe, și pentru reabilitarea unui pod distrus de inundațiile din 2006. Åžcoala Generală din Urechești a intrat în reabilitare în 2009, an în care Guvernul a alocat 80 de mii de lei, pentru că se apropiau alegerile prezidențiale, apoi finanțarea a fost sistată. Pentru finalizarea lucrărilor, autoritățile locale ar avea nevoie de 1.320.000 lei.

   Primarul comunei Urechești, Vasile Danțiș, acuză conducerea Inspectora-tului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea că refuză să aloce fonduri  pentru repararea acoperișului Åžcolii Urechești, distrus de zăpadă, luna trecută. Potrivit edilului, deși în unele încăperi ale unității de învățământ nu se poate învăța, conducerea ISJ ignoră soli-citările sale. Ba mai mult, reprezentanții ISJ nu au fost la fața locului, pentru a constata cu propriii ochi care este si-tuația. „Am făcut nenumărate adrese, prin care l-am informat pe șeful ISJ Vrancea, Iordache Bostan, despre si-tuația în care se află Åžcoala din Urechești și despre faptul că nu avem bani să reparăm acoperișul distrus de zăpadă. Totodată, l-am rugat să vină în localitate, să vadă care este starea școlii, a promis că vine, dar nu a ajuns niciodată… În schimb, mi-a transmis că nu are bani nici pentru reparații la acoperiș și nici pentru reabilitarea școlii. Pentru repararea acoperișului am avea nevoie de 400 mii lei, iar pentru reabilitarea școlii ne mai trebuie peste 1,3 milioane de lei”, a afirmat primarul Vasile Danțiș. Acesta l-a acuzat pe Iordache Bostan că alocă banii doar pe criterii politice, favorizați fiind primarii PDL. „Am constatat că inspectorul general Iordache Bostan a prevăzut sume pentru reabi-litarea unor școli, dar în localități conduse de primari PDL, fără să țină cont de faptul că Åžcoala din Urechești este singura unitate de învățământ din comună cu clasele I-VIII și că nu a fost reabilitată niciodată. Cred că cei din conducerea ISJ alocă banii doar pe criterii politice, favorizați fiind doar primarii PDL”, a susținut primarul comunei Urechești.

Cere sprijin din partea colegilor din țară

   Lipsa fondurilor l-a determinat pe primarul Vasile Danțiș să ceară sprijin colegilor primari din alte localități ale țării. În acest sens, edilul comunei Urechești a trimis scrisori primarilor, în care solicită sprijin financiar pentru repararea acoperișului școlii, pentru înlocuirea unui transformator ars, pe care Electrica refuză să-l schimbe, și pentru reabilitarea unui pod, distrus de inundațiile din 2006. „Situația de maximă dificultate în care se află Primăria Urechești, urmare a viscolului și căderilor masive de zăpadă din perioada ianuarie-februarie 2012, ne aduce în postura de a vă solicita acordarea unui sprijin financiar”, se arată în preambulul scrisorii.
   Primarul Vasile Danțiș explică apoi și pentru ce are nevoie de sprijin financiar. „Acoperișul Åžcolii Gimnaziale Urechești s-a dărâmat pe o suprafață de 100 de mp, iar în zidurile acesteia au apărut crăpături, fapt ce a condus la imposibilitatea desfășurării cursurilor. Menționăm că aceasta este singura școală gimnazială de pe raza comunei Urechești, fiind construită în anul 1900, extinsă în anul 1957, date de la care nu a mai fost consolidată. Instituția noastră a întocmit un proiect de reabi-litare, pentru care Guvernul României a început finanțarea în anul 2009, cu suma de 80 mii lei. Deoarece toate solicitările noastre de continuare a finanțării nu au primit un răspuns pozitiv, lucrările au fost sistate în anul 2010. Necesarul de fonduri pentru finalizarea lucrărilor este de 1.320.000 lei”, se arată în scrisoarea trimisă de Vasile Danțiș.

Mănăstirea Vărzărești, izolată de inundațiile din 2006

   Primarul Vasile Danțiș mai solicită sprijinul colegilor din țară și  pentru înlocuirea unui transformator ars, pe care Electrica refuză să-l schimbe, și pentru reabilitarea unui pod, distrus de inundațiile din 2006. Acesta face legătura cu Mănăstirea Vărzărești, care pe timp de iarnă este izolată. „La o distanță de 4,6 kilometri de comună se află Mănăstirea Vărzărești. Accesul se face pe un pod care, la inundațiile din 2006, s-a dărâmat. (….) Fiind singura cale de acces către Mă-năstirea Vărzărești, în condițiile acestei ierni, așezământul religios este izolat”, se mai arată în scrisoarea semnată de primarul Vasile Danțiș. Documentul a fost trimis primarilor din Sibiu, Constanța, Timișoara, Pitești, Voluntari, primarului general al capitalei și primarilor de sectoare din București.

Bostan spune că a informat Ministerul 
 
   Inspectorul școlar general Iordache Bostan a declarat că o comisie constituită la nivelul ISJ a întocmit un material, în care este prezentată  situația Åžcolii Urechești, care a fost trimis Ministerului Educației și Instituției Prefectului. Bostan a susținut că nu are bani în buzunar, ca să repare școala. „Eu nu am bani în buzunar ca să pot repara această școală. Dacă aș avea câteva miliarde de lei, aș repara eu personal această școală, dar nu am acești bani„, a spus Iordache Bostan.
   Întrebat cum comentează lipsa de implicare a factorilor decizionali de la nivelul ISJ și Ministerului Educației în rezolvarea acestei probleme, Iordache Bostan a declarat că vinovată de situație „este criza generală din ultimii doi ani și faptul că au fost începute foarte multe investiții”. „Dacă erau mai puține investiții, lucrările puteau fi finalizate”, spune cu nonșalanță Iordache Bostan.
   Deși cunoaște faptul că Åžcoala din Urechești a fost grav afectată de intemperii, iar autoritățile locale nu au soluții pentru a muta copiii într-o altă clădire, Iordache Bostan consideră că elevii nu sunt în pericol. „Am vorbit cu directorul școlii, care mi-a spus că a luat decizia de a muta copiii în alte săli de clasă, care nu sunt așa de afectate”, a afirmat Iordache Bostan. El se face că uită faptul că sălile de clasă au fost construite în urmă cu zeci de ani, la 1900 primul corp, și 1957 cel de-al doilea corp al clădirii.

Åžcoala se poate dărâma în orice moment 

   Reamintim că în luna februarie, din cauza căderilor abundente de  zăpadă, o parte din acoperișul Åžcolii din Urechești s-a prăbușit. Totodată, pereții școlii sunt îmbibați de igrasie și există riscul prăbușirii întregii clădiri.
   Părinții spun că le este teamă pentru viața copiilor lor și că nu vor să-i mai lase la școală. „Am trei copii care merg la această școală. Îmi este teamă să îi mai las să meargă la școală. Cum să îi trimit la cursuri când nu au siguranță acolo? I-aș da la școală la Focșani, dar este greu cu naveta”, a spus Mirela Dorobanțu.
   Părinții știu că imobilul în care funcționează școala este vechi și că cei de la Ministerul Educației nu au dat bani pentru reabilitare. „S-a tot adus la cunoștință situația școlii din localitate, dar nu s-a luat nicio măsură. Nu mai vrem să lăsăm copiii la școală, ne este teamă pentru că nu sunt în siguranță. Am trei copii, dar până nu se va rezolva situația, nu îi mai las la școală. Anul trecut, unul dintre ei a tras o spe-rietură zdravănă, când o parte din tavan a căzut”, a spus și Paul Costea

37 de școli lăsate în paragină de Ministerul Educației

   Trebuie știut că în anul 2011, Ministerul Educației nu a alocat niciun leu pentru plata lucrărilor de modernizare efectuate în școli. Asta în condițiile în care constructorii au efectuat lucrări în valoare de peste 6 milioane lei.
   Potrivit unei situații comunicate de Inspectoratul Åžcolar Județean, până la data de 30 septembrie 2011, constructorii au executat lucrări de reabilitare la 37 de școli, în valoare de peste 6 milioane de lei, care nu au fost decontate. Cea mai veche datorie datează din 1997 și este de 200.000 lei! Este vorba de Åžcoala cu clasele I – VIII nr.3 (corp B) din Focșani.
   Alte datorii vechi datează din 2006, după ce pedeliștii au venit la putere. Lucrări au fost executate la Åžcoala din satul Burca, comuna Vidra, dar datoriile acumulate se ridică la 60.000 lei. Aici, constructorul a avut termen de finalizare a lucrărilor 12 luni, însă nu a reușit să onoreze contractul din cauza faptului că nu a fost plătit.
   Tot din 2006, au rămas lucrări neexecutate în valoare de 498.000 le, la școlile din Irești, Vidra, Åžcoala nr.7 din Focșani, Åžcoala nr.4 din Adjud și Åžcoala din Golești. Pentru alte 9 unități de învățământ din județ au fost semnate contractele în vederea demarării lucrărilor de reabi-litare în anul 2007. În aceste cazuri, sumele acumulate în contul datoriilor către constructori se ridică la 1.890.000 lei.
   Constructorii au de recuperat bani și pentru lucrări efectuate la campusul Liceului Teoretic „Emil Botta” din Adjud, Åžcoala cu clasele I -VIII Tâmboiești, Åžcoala cu clasele  I – VIII Lespezi, comuna Homocea, Åžcoala de Arte și Meserii Homocea și Åžcoala cu clasele  I – VIII Muncelu, comuna Străoane. De asemenea, datorii sunt acumulate și pentru Åžcoala cu clasele I – VIII Ploscuțeni, Åžcoala și Grădinița nr.1 sat Găloiești, comuna Dumitrești, și Åžcoala cu clasele I – VIII din comuna Bălești, Åžcoala din Petrești, comuna Vânători, Åžcoala cu clasele I – VIII Mirceștii Noi, comuna Vânători, Åžcoala cu clasele I – VIII sat Târâtu, comuna Poiana Cristei, Åžcoala cu clasele I – VIII sat Åžerbănești, comuna Corbița, și Åžcoala cu clasele I – IV sat Cerbu, comuna Jitia.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?