Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790
Ediția: Vineri 10 Ianuarie 2025 Nr. 6790

O femeie a căzut de la etajul doi al Căminului de bătrâni din Focşani


   O femeie în vârstă de 63 de ani a căzut de la etajul al doilea al Căminului de bătrâni din Focșani. Eufrosina I. a ajuns sâmbătă, de urgență, la Spitalul Județean.
   Directorul Căminului, doctorița Anca Lărgeanu Apostol, spune că femeia s-a certat cu fiul său, venit în vizită, și ar fi alunecat de la balcon. Eufrosina I. a fost diagnosticată de medicii de la spital cu schizofrenie paranoidă, însă directoarea Căminului spune că nu avea cunoștință de această boală gravă. Potrivit doctoriței Lărgeanu Apostol, femeia de 63 de ani suferea cel mult de depresie și nu a prezentat, la mutarea în Cămin, documente medicale din care să reiasă că suferă de această boală psihică.
Potrivit www.medicultau.com, schizofrenia paranoidă „este tipul cel mai comun de schizofrenie pe plan mondial. Tabloul clinic este dominat de deliruri relativ stabile, de obicei paranoide, însoțite de obicei de halucinații, în special de tip auditiv, și de tulburări de percepție. Tulburările afectului, voinței și vorbirii, și simptomele catatone nu sunt proeminente”.
   Anders Behring Breivik, autorul atacurilor din Norvegia soldate cu 77 de morți la 22 iulie 2011, a fost diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. În lipsa controalelor psihiatrice periodice și a tratamentului continuu, un om care suferă de această boală este un pericol pentru sine, dar și pentru cei din jur. „Sâmbătă nu am fost în Cămin, însă din câte am aflat, bătrâna nu s-a aruncat, ci a căzut accidental de la etaj. Se pare că a avut un conflict cu băiatul dânsei, venit în vizită, conflicte ine-rente între părinți și copii. Nu a fost atentă, balconul fiind deschis și nu foarte înalt, undeva la nivelul șoldului, probabil a alunecat și a căzut”, ne-a declarat Anca Lărgeanu Apostol, directorul de la Căminul de Bătrâni din Focșani. După incident, femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani. Medicii din cadrul Unității de Primiri Urgențe au diagnosticat-o cu „Politraumatism prin cădere de la etajul II. Schizofrenie paranoidă”, internând-o în Secția de Te-rapie Intensivă. Potrivit medicilor, în prezent, starea femeii este stabilă.
   Eufrosina I. locuiește de trei ani la Căminul de bătrâni din Focșani și, potrivit personalului de aici, este o persoană voluntară și muncitoare, care ajuta la diverse activități din cadrul Căminului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?