Începem odiseea noastră cu povestea lui Dan Stoica, un focșănean de 33 de ani, care, peste câteva luni, va primi cetățenie britanică. A învățat la Åžcoala 5, apoi la Åžcoala 3 și la Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu, la clasa dirigintei Valeria Scarlat. Este căsătorit cu Galina, o blondă superbă din Letonia, este acționarul majoritar al unei firme care are obiect de activitate contractarea de lucrări în agricultură și…. ține cu Chelsea.
Interviul a fost realizat pe Facebook
„Reporter: De ce, când și cum ai plecat din țară?
Dan Stoica: Am plecat din Focșani de ziua mea (17.08.1999). Mi-am lăsat părinții plângând pe peronul gării Focșani. Cea mai grea zi din viața mea. Am plecat din mai multe motive: pentru a avea un viitor mai bun, pentru că mă săturasem să văd oamenii vorbind de unii singuri pe stradă, pentru că mă săturasem să văd „oameni importanți”, plini de bani și de aroganță, dar care nu știau să completeze un cec. Am luat hotărârea să plec știind că nu va fi ușor. Nu mă aștepta nimeni „cu brațele deschise”. Dar, am știut că voi accepta mai ușor ce va fi pentru că voi fi printre străini, că voi „primi șuturi în fund” de la unii care, cel puțin, nu sunt sângele meu. Am aplicat și am primit viza pentru colegiu. Am plecat împreună cu un prieten din Focșani, care acum îmi e cumnat (căsătorit cu sora soției mele). Am ajuns în Londra pe 20 August. Chiria era aranjată prin colegiu (un loc care, mai târziu, am realizat că era un colegiu de făcut bani pe seama străinilor). Viza de studii îți dădea o șansă să vezi dacă poți face ceva (legal) în Anglia. În primele luni munceam ziua (pe un șantier la demolări) și seara mă duceam la colegiu. Legal, ca student din afara UE, aveam voie la 20 ore pe săptămână, dar munceam până la 36 de ore. Câștigam între 120-200 lire pe săptămână.
Rep.: Åži la colegiu ce făceai?
D.S.: Colegiul de limba engleză era în Londra, pe Oxford Street. Mulțumită Doamnei Dobrescu (profesoară de limba engleză la Colegiul Economic din Focșani – n.r.), pentru mine era o glumă, ne puneau să învățăm engleza cu fotografii.
Rep.: Cum adică?
D.S.: Ne arătau fotografii cu animale, obiecte… Ca la grădiniță. La câteva luni după ce am ajuns în Anglia am aplicat pentru viza de afaceri (self employed). Sistemul cu vizele de afaceri este următorul: prima e pe 1 an, a doua pe 3 ani și apoi poți aplica pentru rezidența permanentă. Pentru prima viză a trebuit să aștept un an fără pașaport. Pe vremea aceea, locuiam la câteva sute de metri de mare. Când era senin vedeam țărmul francez și sentimentul că era ca în închisoare era tot mai puternic. Åžtii, când ești departe de țară, o iubești mai mult. Sunt aici de aproape 13 ani și încă mă chinui să îmi stăpânesc lacrimile când aud imnul României. În câteva luni, sper, voi deveni cetățean britanic.
Rep: Dar nu vei renunța la cetățenia română…
D.S.: Normal, nu am cum să renunț la ea, e sângele meu. Pe de o parte sunt bogat, am două țări pe care le iubesc pot spune în egală măsură.
Rep. :Așadar, ai obținut viza de afaceri. Ce a urmat?
D. S.: În 2003 am înființat o firmă de contractare în agricultură. Sunt acționar majoritar și directorul firmei. La început un fel de recruitment, dar după șase luni am devenit contractori (angajații noștri, supervisors). De acolo am evoluat la contractare pentru recoltare, împachetare, crop ma-nagement, harvest management și logistics, factory management. În timpul verii, am zile când plec la 6am și ajung acasă după 10pm.
Rep: Lucrezi doar acolo sau și în alte țări?
D. S.: Doar în Anglia. Am avut oferte să plec în Africa (Senegal), să pornesc o fermă, dar, totuși, prea departe de ai mei.
Rep.: Lucrezi cu englezi sau ai și angajați străini?
D.S.: Angajații sunt din țările baltice. Au fost primele țări care au intrat în UE (2004) cu drept de muncă. Sunt oameni muncitori (marea majoritate) și își respectă superiorii. Întotdeauna învăț numele angajaților (chiar dacă sunt mulți și unii au nume complicate) și am grijă de ei.
Rep.: Soția ta nu e tot din țările baltice?
D.S.: Da, soția mea e din Letonia. Am întâlnit-o în Anglia. Din întâmplare, nu căutam pe nimeni. Am început afacerea împreună și îmi e alături indiferent ce vreau să fac și cât de greu e. Fără ea nu aș fi omul care sunt astăzi (nu mă refer la bani). La început am fost prieteni (sora ei era „prietena” prietenului meu).
Rep.: Ai fost cu ea în România? Ce impresie i-a făcut?
D.S.: Am fost cu ea în țară de două ori. Impresii ca peste tot, și bune și mai puțin bune.
Rep.: Revenind la afacere… De ce nu lucrezi totuși și cu români?
D. S.: Românii nu au voie să muncească decât ca self employed și, cei tineri, chiar sunt pregătiți să muncească din greu?!? Din ce am văzut eu, în scurtele și rarele mele vizite, nu cred. Încerc să ajung în România o dată pe an, anul trecut nu am fost.
Rep: Ai tăi ce fac? Sunt tot în Focșani?
D. S.: Da, părinții tot în Focșani. Au fost și pe la mine, dar tatăl meu nu poate sta departe de țară pentru un timp îndelungat. Sora mea e profesoară în Canada. E acolo din 2004. Nu e ușor. De câțiva ani, pentru mine, mai importantă e familia.
Rep.: Ce faci când vii acasă?
D. S. : Acum câțiva ani, când veneam, mă simțeam ciudat („stingher”). Fiecare cu viața lui, cu familii, plecați. De obicei încerc să stau cu ai mei cât pot de mult, întâlnesc cunoștințe. Sunt pretențios cu prietenii și de aceea nu am mulți.
Rep.: Când ai venit acasă, ți-a cerut cineva ajutorul: bani, un job în Anglia… ?
D. S. : Bineînțeles. Întotdeauna încerc să ajut dacă pot. Dacă nu, nu încurc pe nimeni. E bine să ajuți când se poate. Din păcate, am întâlnit și oameni pe care i-am ajutat și apoi au încercat să îmi facă rău. Nu numai români.
Rep.: Ce faci în puținul timp liber pe care îl ai, care îți sunt pasiunile, unde ai călătorit în lumea asta mare?
Rep.: În timpul liber mă uit la fotbal (mă duc la meci când am cu cine). Å¢in cu Chelsea și Steaua. Am fost în Maldive (luna de miere), în Mexic de câteva ori, în Franța de vreo șase ori, în Turcia, în Canada și, bineînțeles, în Letonia (de unde e soția mea și unde am făcut și nunta). Cel mai mult ne-a plăcut în Maldive (ca în altă lume). Dar, locul preferat de vacanță e Mexic.
Rep: Ești fericit?
D. S. : Pot spune că da. În viața de familie cu certitudine. În afaceri întotdeauna este loc de mai bine, dar și de mai rău.
