O scrisoare redactată la bordul Titanicului de către un medic din Belfast și donată de către o persoană a cărei identitate nu a fost precizată va fi expusă în capitala nord-irlandeză, la o expoziție permanentă organizată pentru a marca un secol de la naufragiul acestei nave.
Medicul John Edward Simpson, la vremea aceea în vârstă de 37 de ani, era ajutor de chirurg pe Titanic. El i-a adresat mamei sale această scrisoare, redactată pe o hârtie ce poartă antetul ‘RMS Titanic’ și datată cu trei zile înaintea scufundării pachebotului. În textul scrisorii, medicul irlandez vorbește despre confortul cabinei sale, dar povestește și că ușa acestei cabine a fost forțată de cineva care i-a furat cinci sau șase dolari. El încheie scrisoarea prin formula ‘Cu dragostea cea mai profundă, John’.
Potrivit supraviețuitorilor naufragiului, medicul, care și-a pierdut viața în acest accident, a rămas pe puntea navei în timp ce aceasta se scufunda, încercând să păstreze calmul în rândul pasagerilor și nu s-a grăbit să sară într-una din bărcile de salvare insuficiente pentru a-i prelua pe toți. Scrisoarea lui Simpson a rămas în posesia membrilor familiei sale timp de mai multe generații, până când fiica sa, când a ajuns la vâsta de 81 de ani, a dăruit-o unui pasionat al Titanicului din Olanda, exprimându-și dorința ca aceasta să fie expusă pentru public.
Ulterior, descendenții medicului de pe Titanic au pierdut urma scrisorii, dar în ultimul timp au depus eforturi să intre în posesia ei, după ce au aflat că a fost scoasă la licitație la New York, la începutul lunii martie, cu un preț de pornire de 34.000 de dolari. Însă cel care a reușit să o obțină, a trimis-o în cele din urmă la Belfast.