Primarii vor fi obligați să restituie Guvernului banii care vor fi alocați din Fondul de rezervă bugetară, prin intermediul MAI, pentru ștampile și buletine de vot la alegerile locale, Executivul urmând să sisteze alimentarea bugetelor pentru acele autorități care nu vor respecta această obligație.
Procedura a fost convenită în ședința de marți a Guvernului, prin ordonanță de urgență, cu argumentul că este necesar să fie stabilit un mecanism de recuperare din bugetele locale a sumelor alocate Ministerului Administrației și Internelor, pentru prefecturi, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului. „Necesitatea asigurării într-un termen cât mai scurt a fondurilor pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din 2012, astfel încât să se respecte calendarul acțiunilor din cuprinsul perioadei electorale și să se evite o eventuală blocare a alegerilor în unele localități, din cauza lipsei fondurilor, determină stabilirea unui mecanism de recuperare din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București a sumelor alocate Ministerului Administrației și Internelor, pentru prefecturi, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvemului, pentru desfășurarea procesului electoral”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței.
Actul normativ prevede astfel că sumele necesare acoperirii cheltuielilor efectuate de prefecturi pentru confecționarea ștampilelor birourilor electorale de circumscripție și a ștampilelor de control ale secțiilor de votare, precum și pentru imprimarea buletinelor de vot, transportul, ambalarea și distribuirea materialelor, documentelor și a tipizatelor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor, pentru prefecturi. De asemenea, sumele necesare acoperirii cheltuielilor efectuate de Ministerul Administrației și Internelor pentru plata hârtiei efectiv consumate la imprimarea buletinelor de vot și confecționarea ștampilelor cu mențiunea „VOTAT”, precum și a timbrelor autocolante se asigură din bugetul de stat, tot prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor.
Ordonanța stabilește însă în același timp că aceste cheltuieli vor fi recuperate din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București. Astfel, pentru reîntregirea fondurilor utilizate în procesul electoral, autoritățile administrației publice locale vor fi obligate să achite Ministerului Administratiei și Internelor, prin prefecturi, din bugetele proprii, în termen de 60 zile de la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial, sumele utilizate pentru acoperirea acestor cheltuieli. „În cazul în care unitățile administrativ-teritoriale, respectiv subdiviziunile administrativ-teritoriale, nu respectă termenul prevăzut, instituțiile prefectului vor comunica direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, lista acestora și sumele aferente nerestituite, în scopul sistării alimentării bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale. Până la lichidarea obligațiilor de plată către prefecturi, cotele defalcate din impozitul pe venit și sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate, vor fi alocate bugetelor locale numai pentru achitarea acestor obligații”, se arată în documentul aprobat de Guvern.
Unitățile administrativ-teritoriale vor fi obligate să includă în bugetele proprii pe acest an prevederi pentru achitarea acestor cheltuieli. Guvernul a decis, marți, ca alegerile locale să fie organizate la 10 iunie 2012. Pentru organizarea alegerilor, Executivul a decis să aloce aproximativ 100 milioane lei pentru organizarea în acest an a alegerilor locale, cu o treime mai mult decât la scrutinul din urmă cu patru ani.