În această noapte, în jurul orei 02.20, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 anunța producerea unui incendiu în comuna Urechești. La fața locului s-au deplasat trei echipaje cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Având în vedere amploarea incendiului, forțele de intervenție au fost suplimentate gradual cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă. După cinci ore de luptă cu flăcările incendiul a fost lichidat, în urma acestuia arzând acoperișul locuinței pe o suprafață de cca. 300 mp, acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de cca. 300 mp, 2000 baloți lucernă, butoaie, teasc și alte bunuri de uz gospodăresc. Din nefericire, incendiul a surprins și omorât mai multe animale: o vacă, 80 oi, 35 capre și 6 porci. În urma verificărilor efectuate la fața locului s-a constatat că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza folosirii intenționate a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.
Biroul de presă ISU Vrancea
N.R. Pe data de 10 decembrie, pompierii au mai luptat cu flăcările care au mistuit o microfermă, tot la Urechești. Și atunci, ei au spus că cel mai probabil cauza izbucnirii incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiu.