Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Sâmbătă 28 Decembrie 2024. Nr 6786

Piaţa Unirii va fi iluminată „ca la carte“


   Reabilitarea Pieței Unirii din Focșani se va încheia, din toate punctele de vedere, în acest an, când urmează să fie finalizate și lucrările la rețelele electrice, pentru iluminarea întregului perimetru. În prezent, furnizarea energiei electrice se realizează printr-un branșament provizoriu, agreat de Electrica.
   Consilierii locali urmează să aprobe, în cadrul ședinței de mâine, un proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic de execuție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Rețele electrice exterioare” din cadrul proiectului „Recalificare urbană perimetru istoric Piața Unirii și Grădina Publică”.
   În cadrul acestui proiect, au fost executate cu resurse de la bugetul local lucrările de amenajare a traseelor rețelelor electrice în Piața Unirii și pe Bulevardul Unirii, care au constat în montarea tuburilor de protecție pentru cablurile electrice, delimitarea poziției pentru tablourile electrice, săparea fundațiilor și amplasarea stâlpilor de iluminat. Finalizarea lucrărilor include introducerea cablurilor electrice și realizarea branșamentelor definitive pentru consumatorii existenți, respectiv spațiile comerciale de pe Bulevardul Unirii, scenele din Piața Unirii și Grădina Publică, Cinematograful Balada și centrele meșteșugărești, dar și pentru iluminatul public.
   Valoarea totală a investiției este de 1.356.518 lei, din care lucrări de construcție și montaj 1.180.635 lei. Durata de execuție este de șase luni.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?