Reporterii Monitorului de Vrancea au fost, ieri, la Grupul Åcolar „Simion Mehedinți” din Vidra, în cadrul campaniei Monitorul vine în liceul tău.
Åi la această unitate de învățământ am fost întâmpinați de elevi care ne-au primit cu bucurie și cu căldură, dar mai ales cu deschidere și sinceritate. Chiar dacă sunt mai timizi și mai tăcuți decât adolescenții de la oraș și acești elevi au vise, speranțe și, cel mai important, au bunul simț care încă îi mai caracterizează pe acești copii.
Am încercat să preluăm inițiativa pentru a le da curaj elevilor să vorbească și să ne spună ce gândesc, care le sunt așteptările, ce visează să devină sau unde se văd peste câțiva ani. Profitând de faptul că își pot exprima deschis gândurile elevii nu au ezitat să ne mărturisească faptul că se tem foarte tare de examenul de Bacalaureat care stă să bată la ușă, mai ales de proba la matematică. După ce i-am ascultat și am încercat să îi încurajăm, i-am întrebat ce vor să citească în ziarul nostru, ce le place și ce nu le place în localitatea lor, dar și ce preocupări au.
Ca și ceilalți colegi de generație, din liceele unde am fost până acum, sunt dezamăgiți de țară, cred că România nu le dă nicio șansă și nu sunt interesați deloc de politică, fără să înțeleagă însă că politica, transformată într-un monstru de guvernanții din ultimii ani, este, de fapt, în toate, și le influențează, fără să-și dea seama, viețile.
În timpul liber merg „la țară”, unde muncesc. Sunt adolescenți ale căror vieți diferă de cele ale liceenilor din orașele județului, care merg la Focșani cu taxiul, pentru a dansa în cluburi. Par obosiți, munciți, apăsați…
Sunt rupți de lume… spune Virgiliu Rață, profesorul de franceză, care a stat cu noi pe parcursul discuțiilor și care îi încurajează să citească mai mult și să se informeze.
Mulți elevi nu mai vin la școală, preferă să muncească două ore, să ia câțiva bani, abia la 40 de ani își dau seama că au nevoie de școală, apoi vin la FF și seral, spune directoarea Adela Potop, profesoară de matematică/informatică
O elevă vrea să dea la medicină, dar vrea să citească într-un ziar care e salariul lui Adi Mutu. Poate e o ironie… Un elev cu un tricou pe care scrie Metallica și care citește „Insula din ziua de ieri” vrea un cenaclu literar. O elevă vrea un bar, alta o piscină. „Nu dați voi Putna pe piscină„, spune doamna director.
Mulți dintre părinții lor sunt plecați din țară. Åi asta nu e bine.
I-am invitat pe toți să ne scrie și să devină ei înșiși reporteri de ocazie. O poezie scrisă în timpul unei ore sau în pauză, un eseu sau o povestioară pot ajunge oricând în paginile ziarului nostru și asta poate fi o rampă de lansare.
Am plecat de la Grupul Åcolar din Vidra, dar le-am promis elevilor că vom reveni oricând vom avea ceva de transmis sau atunci când chiar ei ne vor chema, fie pentru a-i ajuta într-o problemă fie pentru a le consemna performanțele educaționale sau proiectele în care participă.
Așadar, nu uitați să ne scrieți despre tot ce vă place, ce vă interesează, ce vreți pe adresa redactie@monitorulvn.ro, intrați pe pagina noastră de Facebook și pe site-ul www.monitorulvn.ro.