Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Duminică 22 Decembrie 2024. Nr 6784

A sunat la 112 şi a anunţat că se va spânzura


   Un tânăr din Măicănești a sunat la poliție și le-a spus oamenilor legii  că se va spânzura. Anunțul a fost făcut miercuri seara, la ora 20.50, de Cătălin Alexandru P.. Acesta a apelat numărul unic de urgență 112 și a spus că se va spânzura din cauza unor probleme personale. „Având în vedere sesizarea, polițiștii s-au deplasat la locuința bărbatului, ocazie cu care într-o dependință a imobilului l-au identificat în timp ce încerca să se spânzure. Polițiștii au îndepărtat funia și au fost efectuate manevre de resuscitare până la intervenția ambulanței. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Focșani, unde a și fost internat”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vrancea. După ce a primit îngrijiri medicale, tânărul cu gânduri sinucigașe a fost externat.
   Nu este singurul tânăr care încearcă să se sinucidă. Marți seara, un tânăr care muncea ca zilier la o fermă din Corbița, și-a pus ștreangul de gât după o ceartă cu frații săi. A mai înghițit și niște pastile, folosite la deparazitarea animalelor, ca să fie sigur de rezultat. A fost găsit la timp și transportat la spital.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?