Un grup de elevi de la Grupul Åcolar „G.G. Longinescu” din Focșani a mers în vizită, ieri, la colegii mai mici de la Grădinița nr.3, unde s-a desfășurat activitatea „Să dăruim viață poveștilor (povestirilor) Micului prinț”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului educațional ,,Lectura – poartă de acces către cultură și educație”.
Cu această ocazie, elevii clasei a XI-a A, coordonați de profesoara Anișoara Ariton, au încercat să se apropie de prichindei și să încerce să înțeleagă poveștile, împreună cu aceștia, dincolo de cuvinte, pentru a depăși barierele vârstei.
De altfel, reprezentanții Grupului Åcolar „G.G. Longinescu” din Focșani alături de partenerii de la grădiniță, își propun prin intermediul acestui proiect educațional, să dezvolte interesul pentru cărți în rândul copiilor, de la cea mai fragedă vârstă, astfel încât plăcerea de a citi să devină o deprindere zilnică și o necesitate.