În fiecare an, în luna martie, se sărbătoresc „Zilele Asistenței Sociale”, iar pentru anul acesta, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România a stabilit organizarea acestor zile în perioada 15-31 martie, sub genericul ,,Asistența Socială contează”. Puțini sunt cei care știu, însă, că Vrancea este primul județ din țară care a implementat programe de asistență socială, cu primii absolvenți în domeniu, în vremuri când nimeni nu auzise despre această profesie. Alexandru Arginteanu este unul din cei patru pionieri ai asistenței sociale profesioniste din județul nostru care, în 1996, a pornit lupta cu mentalitățile învechite și cu un sistem rigid în care protecția copilului însemna fie instituționalizare, fie adopție. „Exista o lege a copilului dar nu prevedea apărarea drepturilor acestuia ci doar niște măsuri pentru instituționalizare. Sau adopție, care se făcea direct din maternități. Am fost prima generație de absolvenți ai Facultății de psihologie și asistență socială și au fost probleme pentru că nici beneficiarii, și cu atât mai puțin instituțiile statului, primăriile, nu recunoșteau această meserie”, spune Alexandru Arginteanu, asistent social la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea.
Cu certitudine, fiecare meserie, dacă e practicată cu profesionalism și responsabilitate, aduce, mai devreme sau mai târziu, satisfacțiile specifice. Însă rare sunt acele meserii care te pot face atât de mulțumit sufletește cum este asistența socială. Este convingerea lui Alexandru Arginteanu, de 57 de ani, din Focșani, unul dintre primii patru asistenți sociali care au pus bazele acestei nobile profesii în Vrancea. „În această meserie satisfacția este enormă pentru că ajuți efectiv oamenii, le canalizezi destinele sau chiar le poți schimba. Este adevărat că și medicii și avocații, spre exemplu, ajută oamenii dar… nu mereu în bine. Nu pot să practice și să performeze în această meserie cei care nu iubesc oamenii. Cei care vor să devină asistenți sociali ar fi bine să nu urmărească beneficiile mate-riale, financiare pentru că nu sunt, trebuie să se gândească din start doar la faptul că pot ajuta realmente persoanele ce se află, într-un moment al vieții lor, în impas. Să fii asistent social înseamnă să iubești oamenii, nu banii. Dacă îți plac banii trebuie să te îndrepți spre altă meserie”, este de părere Alexandru, în prezent asistent social la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea.
Alexandru Arginteanu a făcut parte din prima generație care a absolvit Facultatea de Psihologie și Asistență Socială la Iași, împreună cu Claudia Micu și Elena Tudor, acum psihologi la DGASPC și Cătălin Serghi, acum asistent social în Marea Britanie. Alexandru mărturisește că a ales această facultate gândindu-se că asistența socială în România era la început de drum și că are pers-pective reale de dezvoltare.
Era în 1996 când și-a luat licența și a început munca în Focșani. Împreună cu ceilalți trei colegi, a fost angajat la Centrul de Sprijin Familial și Ocrotirea Copilului, instituție publică de interes județean înființată în martie 1996, printr-o Hotărâre a Consiliului Județean Vrancea. Baza de lansare a apariției acestei instituții în județul nostru a fost constituită prin semnarea unei Convenții de Colaborare în data de 4 noiembrie 1995, de către Consiliul Județean Vrancea și „The Romanian Orpheanage Trust” cu sediul în Marea Britanie. „La momentul acela, în România nu se știa nimic despre asistența socială. Nici instrumente de lucru nu aveam, nu exista legislație. Era doar Legea 3/1970, o lege prin care protecția copilului însemna doar instituționalizare sau adopție. Nu se apărau drepturile copilului, acesta ajungea în casele de copii. Noi trebuia să intervenim în familii, lucru nemaiauzit și au fost probleme nu doar cu beneficiarii, ci mai ales cu instituțiile, cu primăriile care nu recunoșteau această profesie, nu înțelegeau ce este asistența socială și cu ce se ocupă un asistent social”, a explicat Alexandru.
Asistența socială „live”, învățată de la englezi
Teoria învățată în facultate cu privire la asistența socială era mult prea puțin pentru cei patru absolvenți, iar Alexandru spune acum că dacă n-ar fi fost pregătirea făcută timp de șase luni cu specialiști englezi, ar fi fost imposibil să se dezvolte. „Dacă aș fi mers pe teren doar cu pregătirea din facultate nu făceam nimic. Cursurile cu specialiștii englezi aduși de către Fundația ,,Pentru Copiii Noștri” au fost esențiale. Asistența socială înseamnă mai mult practică decât teorie, este un domeniu extrem de sensibil și am învățat de la ei că se face cu bun simț și omenie, nu neapărat cu legi și filosofii învățate în facultate”, spune Alexandru.
Primul caz în care a intervenit și pe care l-a rezolvat i s-a părut și cel mai dificil. „Åži nu pentru că era primul, ci pentru complexitatea lui. O bunică a reclamat că fiica ei nu-și îngrijește fetele și că vrea să o ia pe cea mai mare dintre ele în plasament. A trebuit să adun foarte multe date, să vorbesc cu toate părțile implicate, a fost foarte greu pentru că era vorba de despărțirea unui copil de părinții lui, ceea ce nu trebuie să se întâmple decât atunci când altfel nu se poate. Trei luni a durat până să iau decizia și să fac propunerea Comisiei pentru Protecția Copilului ca fata să fie luată în plasament de bunică. Chiar și așa, am făcut și propunerea de reevaluare a măsurii după o perioadă, așa încât fata să poată reveni în familie dacă situația care a dus la plasament se remediază. Era primul copil din Vrancea dus în plasament, și nu într-o casă de copii”, povestește Alexandru, spunând că nu va uita nici momentul în care a mers să ia copila de acasă, însoțit de poliție și reprezentanți ai primăriei…
„Tatăl” anchetei sociale
În perioada 1996 – 1998, în județul nostru s-a implementat Programul pilot numit „Dezvoltarea Serviciilor Comunitare în județul Vrancea” iar Centrul de Sprijin Familial și Ocrotirea Copilului a fost rede-numit „Serviciul Social Județean”, tot printr-o Hotărâre a Consiliului Județean. „Absolviseră și alții facultatea și ne înmulțisem, în următorul an eram vreo 15 asistenți sociali. Împărțisem județul pe zone, trebuia să căutăm cazuistică. La început ne duceam pe teren cu autobuzul, apoi Fundația ne-a dat o mașină cu care ne deplasam mai ușor. Am căutat modele de anchete sociale, numai că nimeni nu făcuse așa ceva. Nici în facultate nu făcusem și nici englezii nu ne-au dat vreun model. Așa că pot spune că sunt «tatăl» primului model de anchetă socială care s-a făcut în Vrancea. Am luat elemente și de la pregătirea cu englezii și de la Facultate și am constituit primul model de anchetă pe care am propus-o Fundației, pentru că nu exista la vremea aceea vreun for care să ne dea aviz, din simplul motiv că nu mai lucrase nimeni cu așa ceva!”, spune Alexandru.
,,Asistența socială ar trebui să fie ceva de genul medicină de familie”
Au trecut 16 ani, iar rezultatele implementării și aplicării profesioniste a asistenței sociale în Vrancea se văd cu ochiul liber. Asistența socială vine, acum, nu doar în sprijinul copilului și a familiei, ci și a altor categorii sociale aflate în nevoie.
Alexandru Arginteanu este de părere că încă se mai pot face foarte multe în acest domeniu și că asistenții sociali sunt încă o categorie dacă nu desconsiderată de legiuitor, atunci cu importanță minimizată. „Avem cele mai mici lefuri din tot sectorul bugetar, nu depășim 1.000 de lei. Nu primim sporuri de periculozitate deși pe teren asistentul social intră în contact cu tot felul de oameni, caractere, boli. Am avut colegi agresați, fugăriți, amenințați cu arme albe, care au scăpat doar cu fuga”, a subliniat el.
Alexandru consideră că cel mai greu în munca sa de la început și până acum a fost să se lupte cu mentalități reticente la schimbare. Åži că asistența socială trebuie să devină prevenție, astfel încât să nu se ajungă la intervenție. „Asistența socială trebuie să fie ceva de genul medicină de familie. Fiecare persoană trebuie să fie arondată unei astfel de structuri, indiferent că are sau nu nevoie. Doar asistentul social poate depista din timp adevăratele probleme sociale cu care se confruntă oamenii și astfel poate interveni, prevenindu-se situațiile grave. Nu trebuie să se întâmple întâi ceva ce, poate, nu se mai poate repara”, spune Alexandru.
