Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Oră de ecologie, cu premii


   Copiii din 10 școli din județ au umplut ieri, cu entuziasmul și energia lor, sala mare a Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia”, unde a avut loc lansarea oficială a proiectului „Eco Atitudine” în Vrancea. Cei mici au fost antrenați într-o oră deschisă de ecologie, moderată de Adrian Icătoiu, ma-nagerul proiectului. La final, cele mai istețe răspunsuri legate de protejarea mediului înconjurător, au fost premiate de organizatori. Copiii au fost foarte deschiși la tema propusă de acest proiect, respectiv colectarea selectivă a deșeurilor, oferind răspunsuri dintre cele mai inedite: „Colectăm selectiv deșeurile pentru a avea un viitor mai bun și un mediu curat” și „Toată lumea ar fi plină de mizerie dacă nu am strânge selectiv gunoiul”, au fost două dintre răspunsurile copiilor. Aceștia au fost sfătuiți să dea lecții de ecologie și părinților, prietenilor. Proiectul „Eco Atitudine „, aflat la a treia ediție, este implementat în premieră în acest an în Vrancea și se adresează elevilor din clasele I-VIII din 10 școli, respectiv Grupul Åžcolar Mărășești, Åžcolile Cârligele, Golești, Milcovul, Gologanu, Garoafa, iar din Focșani Åžcolile „Duiliu Zamfirescu”, „Anghel Saligny”, Åžcoala nr. 8 și Centrul Åžcolar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”.
   Proiectul își propune conștientizarea în rândul tinerei generații a importanței colectării selective a deșeurilor, prin implicarea celor mici în competiții pe tema mediului. În fiecare școală, copiii vor colecta deșeuri reciclabile, precum hârtie, carton, plastic, baterii uzate, becuri fluorescente uzate, iar școlile care vor colecta cele mai mari cantități vor primi drept premii o excursie pentru 30 de persoane, un calculator și un videoproiector. Pentru elevii claselor I-IV se organizează un concurs de desene, iar pentru clasele V-VIII un concurs de machete, realizate din materiale reciclabile, cele mai reușite urmând să fie premiate.
   La evenimentul de ieri au fost prezente și oficia-litățile locale, viceprimarul Bogdan Matișan, dar și reprezentanții partenerilor acestui proiect, Agenția pentru Protecția Mediului (APM), Garda de Mediu, operatorul de salubritate Eco Sistem, SC CUP Salubritate Focșani, Divori Prest și EcoX. „Sper ca aceasta să fie o lecție pentru voi, ca pe stradă, acasă, la școală, să vă comportați eco”, le-a spus celor mici viceprimarul Bogdan Matișan.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?