Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Cântăreaţa Dannii Minogue s-a despărţit de iubitul ei


   Cântăreața australiană Dannii Minogue s-a despărțit de iubitul ei, jucătorul de rugby Kris Smith, după o relație care a durat aproape patru ani. Artista australiană, care este sora mai mică a cântăreței Kylie Minogue, a negat anul trecut zvonurile despre destrămarea relației sale, însă, marți, ea a confirmat despărțirea de Kris Smith. Dannii Minogue și Kris Smith s-au cunoscut în 2008, la o petrecere organizată la Ibiza cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a jucătorului de rugby, iar relația lor a început în vara aceluiași an. Fiul lor Ethan s-a născut în iulie 2010.
   Dannii Minogue a devenit cunoscută încă de la vârsta de 11 ani, grație emisiunii de televiziune australiane „Young Talent Time”. Ea a jucat apoi în serialul „Home and Away” și în lungmetrajul „Secrets”. Dannii Minogue s-a lansat apoi în muzică, albumul ei de debut apărând în 1991. În februarie 2007, Dannii Minogue a făcut parte din juriul emisiunii concurs „Australia’s Got Talent”, însă popularitatea ei a crescut uimitor după ce a devenit membru al juriului emisiunii de televiziune „The X Factor” din Marea Britanie, care înregistrează cote de audiențe extrem de ridicate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?