Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

GALERIE FOTO: „Vis albastru“ pentru copiii cu autism


   Asociația „Speranța Andradei” – Centrul de zi „Micul Prinț” continuă Campania de conștientizare a autismului astăzi, de la ora 18.00, cu evenimentul caritabil intitulat „Vis albastru”. Cu acest prilej vor fi scoase la licitație lucrările a zece artiști plastici care și le-au donat în beneficiul copiilor cu autism, precum și alte lucrări de excepție dedicate Sărbătorilor Pascale și realizate de elevii Centrului Åžcolar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”.
    La eveniment sunt așteptați să ia parte reprezentanți ai instituțiilor și oameni de afaceri care de-a lungul timpului s-au implicat în dezvoltarea Centrului regional de recuperare a copilului cu autism „Micul Prinț”. Ei, și toți cei care vor fi prezenți la eveniment vor avea parte și de recitalurile a trei tinere talentate. Este vorba de violonista Mălina Raluca Ciobanu, elevă la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, care, deși are doar 14 ani, a susținut până în prezent cinci concerte cu orchestrele Filarmonicilor din Ploiești, Iași, Botoșani și Bacău. „Åžtiu ce cumplită este această boală și ce greu se tratează, dar există mari șanse ca starea de sănătate a acestor copii să se amelioreze dacă este tratată la timp. Așa cum și eu sunt ajutată de mulți oameni inimoși, care mi-au apreciat talentul, tot așa mă simt și eu obligată de a-i ajuta pe acești copii să se poată bucura de viață, nu să trăiască într-o zonă gri. Văd, dar nu se pot minuna de culorile minunate ale florilor. Aud, dar nu se pot bucura de sunetul muzicii, sunt iubiți, dar nu pot iubi, la rândul lor. Sper ca într-o zi să se poată bucura și de concertele mele, dacă tratamentul lor va da roade, și atunci voi concerta din nou, sărbătorind cu ei victoria asupra bolii”, a declarat Mălina Raluca Ciobanu.
    Va cânta și încânta audiența și Maria Cristina Crăciun, elevă a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galați, posesoare a două trofee internaționale – Trofeul Concursului internațional pentru copii „Slavyansky Bazar” Vitebsk, Belarus, 2009 și Trofeul „2 inimi gemene” Chișinău. Printre succesele sale se numără premiul I la Mamaia Copiilor 2010 și locul III la Concursul Internațional „San Remo Junior”.
    La reușita „Visului albastru” își va aduce aportul și Georgiana Panait, elevă a Liceului de Muzică și Arte Plastice „Gheorghe Tattarescu” din Focșani. Ea a obținut locul I la „Florile Copilăriei” de la Bârlad și la „Mamaia Copiilor” în 2008, respectiv 2010 precum și o serie de premii speciale la festivaluri cu tradiție precum „Remember” de la Constanța și „Camena” de la Piatra Neamț.
    De menționat că ieri, peste 70 de copii de toate vârstele au participat la pictarea unui banner – puzzle uriaș în culorile autismului, care a fost postat pe fațada Promenadei Mall.
    Toate aceste acțiuni fac parte din Campania pentru conștientizarea autismului, derulată pe tot parcursul acestei luni de Asociația „Speranța Andradei” din Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?