Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Peste 20 de mii de vrânceni îşi aniversează onomastica


   În fiecare an, cu o săptămână înainte de Paște, se serbează Floriile. Această sărbătoare simbolizează intrarea în Ierusalim a Domnului Iisus Hristos, care, întors din cetatea Efraim, hotărăște să meargă în orașul sfânt. În cinstea lui, oamenii l-au întâmpinat cu flori și ramuri înverzite, întinzând în calea lui chiar și hainele lor.
   Duminică, 21.577 de vrânceni își sărbătoresc onomastica deoarece poartă nume de flori. Dintre aceștia, 11.084 sunt femei care poartă diferite nume de flori. Celelalte 10.493 persoane care își sărbătoresc onomastica de Florii sunt bărbați. La nivelul întregii țări, aproximativ 1,5 milioane de români își aniversează onomastica la Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Din cei 1.489.921 de români aniversați de Florii, 631.926 sunt bărbați, iar 857.995 sunt femei.Statisticile existente la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date arată că majoritatea românilor care își sărbătoresc onomastica duminică , respectiv 329.564 de persoane, poartă numele de Florin, alți 147.609 – Viorel, iar 55.038 – Florian. De asemenea, alte 24.655 persoane poartă numele Florentin, 13.771 de persoane răspund la numele Florinel și alți 13.124 – Narcis.
   Dintre femeile sărbătorite la aceeași dată, cele mai multe poartă numele de Viorica – 148.896, urmate de Florentina – 126.556 și Florica – 94.779.
   Tuturor celor care duminică își aniversează onomastica le urăm „La mulți ani!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?