Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Aplicaţiile gratuite de pe Facebook şi telefoane, “plătite” cu date personale sensibile


   Aplicațiile gratuite pentru Facebook, telefoane și tablete nu au costuri financiare implicite pentru utilizator, dar sunt „plătite” cu informații personale sensibile, de la înclinații politice și religioase la preferințe sexuale, date folosite uneori în mod inadecvat, potri-vit unei analize WSJ. Majoritatea aplicațiilor gratuite solicită și obțin accesul la date sensibile cu caracter personal ale utilizatorului și ale prietenilor săi, chiar dacă aceștia nu și-au dat acordul pentru colectarea informațiilor.
   Astfel, datele personale își pot face apariția în locuri neașteptate și în baze de date care nu au nicio legătură cu Facebook sau chiar cu dezvoltatorii aplicațiilor care le-au colectat. De cele mai multe ori, aceste informații sunt folosite pentru a bombarda utilizatorul de internet cu spoturi publicitare atent selectate și personalizate în funcție de preferințele sale.
   Aplicațiile de pe telefoane „deștepte”, tablete PC și platforme de socializare precum Facebook au ajuns să înlocuiască în bună măsură software-ul tradițional, cumpărat contra unei sume de bani, fiind „plătite” cu informații personale, ajunse una dintre cele mai de preț mărfuri din economia glo-bală. Industria publicității pe internet, care generează afaceri de 28 miliarde de dolari pe an, se bazează în mare măsură pe „comportamentul online” al utilizatorilor, care permite crearea de spoturi publicitare puternic personalizate, livrate „la țintă”.
   Compania de cercetare de piață Rubinson Partners estimează că „economia aplicațiilor” de pe Facebook și smartphone-uri generează anual ve-nituri de 20 miliarde de dolari. În urma examinării a 100 dintre cele mai populare aplicații pentru Facebook, Wall Street Journal a constatat că multe dintre acestea accesează informații precum adresele de email, locația curentă și preferințele sexuale nu numai ale utilizatorului direct, ci și ale prietenilor acestuia.
   Un serviciu Yahoo care rulează pe platforma Facebook solicită, drept precondiții pentru folosire, accesul la înclinațiile religioase și politice ale utilizatorului. Aplicația pentru Facebook a Skype, cel mai popular serviciu de apeluri video și audio pe internet, cere accesul la fotografiile și datele de naștere ale utilizatorului și ale prietenilor acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?