Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Doi băieţi au fost internaţi într-un centru de reeducare


   Cei doi copii, de 14, respectiv 15 ani, care au tâlhărit un cioban din satul Balta Raței, vor fi internați într-un centru de reeducare, potrivit sentinței instanței de fond. Ceilalți doi făptași, Neculai G. și Geani G., care sunt adulți, au fost condamnați de magistrații Judecătoriei Focșani la cinci ani și șase luni de închisoare, respectiv la cinci ani și opt luni de închisoare, ambele pedepse fiind cu executare.
   Minorii au primit pedepse blânde cu scopul de a fi reeducați, având în vedere că au vârste destul de fragede.
   Fapta pentru care au fost judecați cei patru datează din data de 6 decembrie 2011. Atunci, cei patru au mers la o stână din Balta Raței și l-au bătut pe cioban. După ce s-au asigurat că nu poate riposta, au început să cotrobăie prin lucrurile acestuia. I-au luat un telefon mobil, un casetofon, un briceag, dar și o capră. Au pus bunurile în căruța cu care veniseră la stână și duși au fost, lăsându-l pe paznic în agonie.
   Ajunși acasă, adulții au tăiat capra și au pus carnea în frigider. Potrivit anchetatorilor, bunurile sustrase au fost găsite în locuințele inculpaților.
La scurt timp, făptașii au fost prinși și au fost prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Au primit mandate, inițial pentru 29 de zile, ulterior perioada fiind prelungită. Sentința prin care au fost condamnați cei patru inculpați, poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Galați. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?