Fostul internațional Miodrag Belodedici s-a aflat ieri la Focșani pentru a urmări o parte din partidele de la ediția a treia a Cupei Prosport Promenada Mall, întrecere care se desfășoară în Sala Sporturilor din Focșani. Timp de câteva ore, Belodedici nu a refuzat niciun autograf. S-a fotografiat cu echipele participante, dar și cu cei care au vrut să aibă o amintire cu unul dintre eroii de la Sevilla din 1986.
Modest, fostul internațional le-a dat sfaturi de viitor juniorilor care vor să devină fotbaliști profesioniști și a vorbit despre trecutul său, dar și viitor.
Reporter: Nu credeți că și faptul că fotbalul românesc e mai degrabă invadat de scandal decât asaltat de succes este un motiv pentru care copiii nu mai sunt atrași de fotbal?
Belodedici: În afară de lipsa infrastructurii, părerea mea este că acesta este cel mai important lucru: un copil trebuie să fie liniștit, protejat și să poată să crească sănătos. Așa e și în familie: dacă părinții se ceartă, se bat și se comportă urât, îl zăpăcesc și pe copil. Așadar este un aspect important: ce văd copiii la oamenii din fotbal, cum se manifestă și cum se exprimă nu reprezintă modele bune. E un punct important.
Reporter: Vă amintiți primul dumnea-voastră turneu?
Belodedici: Îmi amintesc foarte bine. Mi-l amintesc mai bine decât cupele acelea importante, cu Steaua Roșie Belgrad și cu Steaua București. Foarte bine îmi amintesc primul meu turneu. Era în țară, la Timișoara. Aveam niște emoții extraordinare pentru că erau mulți copii implicați și, în capul meu, trebuia să iau un test… Să joc bine ca să mă remarc. Îmi amintesc și o primă selecție la București, la care am mers toată noaptea cu trenul, la clasa a doua. Erau niște lucruri extraordinare. Åi de asta îl felicit pe Laurențiu Muscalu: cu siguranță co-piii care vor deveni fotbaliști de performanță își vor aminti acest turneu.
Reporter: De ce ați ales acest sport și nu altul?
Belodedici: Niciodată nu pot explica în cuvinte potrivite acest lucru. Probabil pentru că am avut talent. Dar nu știu de la cine l-am avut. Dar mereu mi-a plăcut fotbalul extrem de mult. Părinții nu prea m-au lăsat, tata nu a fost de acord. Dar s-a întâmplat într-o zi că am dispărut de acasă și când a venit tata să mă găsească, eu deja jucam fotbal la București. Åi când a înțeles că îmi place și sunt bun la asta, mi-a zis doar să vin mai aproape de casă. Era târziu. Am avut talent, asta este.
Reporter: Ați fost un mare jucător care a văzut multe în fotbal. De ce confirmă juniorii noștri atât de târziu?
Belodedici: Infrastructura, școlile, selecțiile… Toate sunt departe de ceea ce există în fotbalul mare. Åi mai e ceva, extrem de important: lumea din jurul lor. Tinerii fotbaliști văd și aud prea multe. Certurile din familie și scandalurile din lumea fotbalului sunt marii lor dușmani în calea performanței. Ce să mai vorbesc, prea multă nebuneală în jurul lor.
O carieră încununată de succese
Belodedici a strâns de-a lungul unei prodigioase cariere 10 titluri de campion cu trei echipe diferite și patru cupe domestice. Cele mai importante trofee sunt cele europene, două Cupe ale Campionilor Europeni, o Cupă Intercontinentală și o Supercupă a Europei. „Lebăda” – poreclă primită datorită eleganței cu care a evoluat în teren, a evoluat în 53 de meciuri și pentru națională, marcând de 5 ori.
Miodrag Belodedici este primul jucător din lume care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite. Românul a jucat la Steaua București, Steaua Roșie Belgrad, Valencia, Valladolid, Villareal, Atlante Mexico City.
Astăzi se joacă finalele la Cupa Prosport Promenada Mall
Ora 8.00-8.25 Finala mica la grupa 2004: Loc 2 seria „A” – Loc 2 seria „B”,
8.30-8.55 Finala mica la grupa 2003: Loc 2 seria „A” – Loc 2 seria „B” ,
9.00-9.25 Finala mica la grupa 2005: Loc 2 seria „A” – Loc 2 seria „B”,
9.30-9.55 Finala mare la grupa 2004: Loc 1 seria „A” – Loc 1 seria „B”,
10.00-10.25 Finala mare la grupa 2003: Loc 1 seria „A” – Loc1 seria „B”,
10.30-10.55 Finala mare la grupa 2005: Loc 1 seria „A” – Loc 1 seria „B”,
Ora 11.30-12.00 FESTIVITATEA DE PREMIERE LA PROMENADA MALL FOCÅANI.