Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Panciu – Dorohoi şi Focşani – P. Neamţ, în liga a III-a


   Echipele de fotbal vrâncene din liga a treia vor să-și treacă în cont noi puncte în cadrul etapei a XX-a, rundă care este programată astăzi, de la ora 17.00. Cu sabia lui Damocles deasupra capului, focșănenii de la CSM 2007 Focșani vor întâlni pe Stadionul Milcovul o echipă din zona de mijloc a clasamentului, Ceahlăul II Piatra Neamț.
   Gazdele, antrenate de Adrian Toma și Aurel Pastia au nevoie ca de aer de cele trei puncte puse în joc, în caz contrar situația grupării de pe Milcov urmând să se înrăutățească și mai mult. Pentru jocul de astăzi, CSM 2007 Focșani are tot lotul de jucători valid. Observator de joc este gălățeanul Ilie Hagioglu.
   Vinerea viitoare, focșănenii de la CSM 2007 Focșani vor avea parte de o deplasare grea, pe terenul unei formații aflate pe po-dium, Petrotub Roman.

FC Panciu – FCM Dorohoi (ora 17.00)
    Cealaltă formație vrânceană, FC Panciu, nu are emoții în ceea ce privește retrogradarea, dar s-a îndepărtat pentru moment de obiectivul stabilit, clasarea la finalul sezonului pe primele patru locuri ale seriei I. Păncenii vin după un eșec, 0-1 la Pașcani, meci pe care l-au terminat în inferioritate numerică după eli-minarea lui Voinea și în care au avut ghinion pe final, când șutul expediat de Ionuț Radu a lovit bara transversală.
   Botoșănenii vin după două victorii consecutive și au gânduri mari în orașul „dintre vii” țintind victoria. De partea cealaltă, FC Panciu are o singură problemă de lot, Voinea fiind suspendat, iar prezența în teren a atacantului Mădălin Predoiu este pusă sub semnul întrebării după o accidentare mai veche. Observatorul partidei de astăzi este Ion Morohai (Galați). Runda viitoare, FC Panciu va juca în deplasare cu SC Bacău.

Programul etapei de astăzi (ora 17.00):
FC Panciu – FCM Dorohoi,
CSM 2007 Focșani – Ceahlăul II Piatra Neamț,
ABC Stoicescu Buzău – Petrotub Roman,
Politehnica Galați – Oțelul II Galați,
Cetatea Tg. Neamț – CSM Pașcani (se dispută mâine),
Sporting Suceava – SC Bacău,
CSM Rm. Sărat – Rapid CFR Suceava.
Aerostar Bacău va sta.

Etapa viitoare (vineri, 20 aprilie):
SC Bacău – FC Panciu,
Petrotub Roman – CSM 2007 Focșani,
Ceahlăul II P. Neamț – Aerostar Bacău,
Oțelul II Galați – ABC Stoicescu Buzău,
CSM Pașcani – Politehnica Galați,
FCM Dorohoi – Cetatea Tg. Neamț,
CSM Rm. Sărat – Sporting Suceava.
Rapid CFR Suceava va sta.

Clasament seria I – liga a treia
1. Rapid CFR Suceava 19 13 4 2 39-12 43p
2. Petrotub Roman 19 12 6 1 41-12 42p
3. SC Bacău 19 13 3 3 34-10 42p
4. CSM Rm. Sărat 19 10 2 7 30-20 32p
5. Aerostar Bacău 19 9 3 7 22-21 30p
6. Sporting Suceava 19 8 5 6 31-26 29p
7. FC Panciu 18 8 5 5 16-14 29p
8. CSM Pașcani 19 7 4 8 19-25 25p
9. Ceahlăul II P. Neamț 19 7 2 10 25-31 23p
10. FCM Dorohoi 19 5 6 8 19-23 21p
11. Oțelul II Galați 19 5 4 10 27-34 19p
12. ABC Stoicescu 18 4 3 11 16-38 15p
13. Cetatea Tg. Neamț 18 3 5 10 12-34 14p
14. CSM 2007 Focșani 18 3 5 10 10-27 14p
15. Politehnica Galați 18 4 1 13 24-28 13p
Notă: ocupantele locurilor 14 și 15, precum și trei ocupante
ale locurilor 13 din cele șase serii vor retrograda.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?