Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Anul 2017 s-a terminat cu accidente, iar 2018 a început la fel. Cauzele: consumul de alcool, viteza și traversarea neregulamentară


    Cinci accidente rutiere, dintre care două grave, au avut loc pe raza județului în ultimele zile ale anului 2017. Un tânăr, de doar 19 ani, din comuna Obrejița, se află internat în comă la Spitalul județean, iar un bărbat în vârstă de 61 de ani, din aceeași comună, a suferit răni grave, după ce, în seara zilei de 30 decembrie, au fost loviți în plin de un autoturism, în timp ce traversau neregulamentar strada. Potrivit șefului Serviciului Rutier Vrancea, comisar-șef Cătălin Stegărescu, cauzele evenimentelor rutiere petrecute în perioada 30 decembrie 2017 – 2 ianuarie 2018  au fost neatenția, viteza excesivă și consumul de alcool. „Așa cum am precizat în declarația de presă anterioară, activitatea poliției rutiere s-a axat în principal pe fluidizarea tarficului rutier în zonele aglomerate, în special pe DN2-E85. În perioada analizată, respectiv începând cu data de 30, până în prezent, pe raza de competență s-au înregistrat un număr de cinci accidente de circulație, dintre care aș vrea să menționez accidentul de circulație din seara zilei de 30 decembrie, unde în jurul orelor 20.00, conducătorul unui autoturism marca Audi A4, din cauza vitezei a acroșat doi pietoni, care s-au angajat în traversarea străzii în fugă și prin loc nepermis. Este vorba despre accidentul de circulație care s-a produs pe DN2-E85, în interiorul localității Obrejița. A rezultat rănirea gravă a două persoane, dintre care avem un tânăr care și în prezent se află în stare comatoasă, internat la secția ATI a spitalului Focșani, iar cealaltă persoană, în vârstă, se află la secția Chirurgie. De asemenea, aș vrea să mai menționez un accident de circulație care s-a produs în noaptea zilei de 31 decembrie, la trecerea dintre ani, respectiv accidentul de circulație de pe raza comunei Golești, DN2-E85, în interiorul localității, unde conducătorul unui autoturism marca Volkswagen Passat, tot din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens, unde a acroșat două autovehicule, care circulau regulamentar din sensul opus. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane”, a declarat marți comisar-șef Cătălin Stegărescu.

    Deși oamenii legii atrag întotdeauna atenția participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun, când consumă alcool, în această perioadă au fost aplicate mai multe sancțiuni, pentru acest gen de abateri. „În perioada analizată, vrem să scoatem în evidență faptul că, deși am atras atenția tuturor participanților la trafic, vizavi de consumul de alcool, au fost aplicate mai multe sancțiuni, pentru acest gen de abateri și aș vrea să menționez numai pentru ziua de ieri, pe data de 1, când au fost aplicate un număr de cinci sancțiuni contravenționale, pentru conducătorii auto care au condus în timp ce se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Chiar în cursul zilei de astăzi (n.r. ieri), colegii de la Adjud au sancționat un conducător auto, căruia i-a ieșit o concentrație de 0, 37 alcool pur în aerul expirat și care, din declarația dumnealui, se deplasa în Italia”, a mai spus comisar-șef Cătălin Stegărescu.
    Åžeful Serviciului Rutier Vrancea a mai menționat faptul că „anul acesta o să testăm tot ce mișcă pe partea carosabilă, indiferent de categoria de participant la trafic, și vor fi luate măsurile legale în condițiile în care se constată că circulă în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice. Din punctul nostru de vedere nu au fost probleme majore, având în vedere că la nivel național au fost multe accidente de circuație. Nu a debutat foarte bine acest an, dar cred că modul nostru de acțiune își va spune cuvântul, pentru că vom acționa în perioada următoare pe linia consumului de alcool, iar rezultatele se văd deja”.

Pieton în vârstă de 90 de ani, care traversa neregulamentar, accidentat
    Un pieton în vârstă de 90 de ani a fost acroșat și accidentat, sâmbătă, 30 decembrie, în timp ce traversa neregulamentar, în zona intersecției străzii Cuza Vodă cu Duiliu Zamfirescu, de un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani ce conducea pe sensul de mers Teatru-Spital. Pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital, el fiind conștient și stabil. În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto rezultatul a fost 0. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani au sancționat mai mulți pietoni care au traversat neregulamentar. „Marea lor majoritate ne-au întrebat ce mare greșeală au făcut. Nu conștientizează pericolul la care se expun”, ne-a declarat comisar șef Daniel Fatu, sef Biroul Rutier Focșani.

Trei mașini au ieșit în afara părții carosabile în curba de la ieșirea din Focșani spre Bolotești

    Trei mașini au ieșit sâmbătă, 30 decembrie, în afara părții carosabile în curba de la ieșirea din Focșani spre Bolotești. Toate autovehiculele veneau din direcția Bolotești și intrau în Focșani. În jurul orei 14.30, primul autoturism marca Fiat a derapat după ce conducătorul acestuia a intrat în viraj, a „mușcat” acostamentul apoi a pierdut controlul intrând pe contrasens și dărâmând gardul din plăci de beton al împrejmuirii oborului. Din fericire nu au fost victime. La aproximativ o oră și 10 minute de acest eveniment, timp în care primul autovehicul nu a fost scos din șanț, a mai avut loc un derapaj, de data aceasta a unui autovehicul marca Daewoo Matiz care venea din aceeași direcție. Mașina a derapat de această dată în partea dreaptă a sensului de mers, oprindu-se într-un copăcel. Nici de această dată nu a fost vreo persoană rănită. La 10 minute diferență, abia ce oamenii care erau cu autoturismul Matiz au reușit să-l scoată din șanț, un autoturism Dacia 1310, care venea tot din direcția Bolotești, a derapat și a ieșit exact în același loc în care fusese autoturismul Daewoo. O femeie care a rămas în urmă Matiz-ului abia a reușit să se ferească fugind foarte speriată din calea Daciei. O clipă a lipsit ca să nu se întâmple un accident.

Un tânăr de 19 ani, în comă, și un bărbat de 61 de ani, grav rănit, după ce au fost loviți de o mașină
Sâmbătă, 30 decembrie a.c., ora 19.55 , pe DN2 E85, pe raza localității Obrejița, un bărbat, de 22 ani, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Râmnicu Sărat- Focșani, a acroșat doi pietoni care se angajaseră în traversarea străzii prin loc nepermis. În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi pietoni, de 19 respectiv 61 ani. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un șofer a lovit cu mașina o țeavă de gaze și s-a răsturnat în zona trecerii la nivel cu calea ferată spre Odobești
Sâmbătă, 30 decembrie, ora 23.09, polițiștii Biroului Rutier Focșani au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 2M un autoturism ar fi părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. La scurt timp, polițiștii au identificat conducătorul auto, un bărbat, de 28 ani, din județul Constanța, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,57 mg/L alcool pur în aer expirat. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime, în cauză fiind întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”. Conform surselor noastre, mașina ar fi lovit o țeavă de gaze. La fața locului au ajuns echipaje de la Distrigaz.

Opel răsturnat la ieșirea din Focșani spre Bolotești
Un autoturism Opel cu numere roșii de Vrancea s-a răsturnat duminică, 31 decembrie, în jurul orei 9.30, la ieșirea din Focșani spre Bolotești, după podul peste canalul Siret-Bărăgan. Mașina ar fi lovit o țeavă de gaze. Nimeni nu a fost rănit.

Doi răniți în urma unui accident în care au fost implicate trei mașini
Duminică, 31 decembrie 2017, ora 23.40, un bărbat, din comuna Golești, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, din direcția Focșani- Râmnicu Sărat, pe fondul vitezei neadaptate a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 65 ani din municipiul Focșani, pe care l-a proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat, din municipiul Râmnicu Sărat. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 65 de ani și a unui pasager, de 21 ani, din autoturismul care a pătruns pe contrasens. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un BMW a dărâmat un stâlp de iluminat din giratoriul de la Dedeman
Un BMW a dărâmat un stâlp de iluminat din giratoriul de la Dedeman. Accidentul a avut loc luni dimineață. Conform surselor noastre, șoferul, de 28 de ani, ar fi fost băut, alcoolemia fiind 0,72. El a fost dus la poliție pentru a da declarații și a fost sancționat cu ridicarea dreptului de a conduce.

Carambol cu 5 mașini; un băiețel rănit
Un carambol în care au fost implicate 5 autoturisme a avut loc marți după amiază, la intrare în Focșani dinspre Garoafa, în față la Sorste. Golf-ul IV a fost lovit în spate de un Opel, lovit de un Logan de București, apoi de un alt Opel alb și un Jeep Lexus. Un băiețel din autoturismul Opel alb a fost accidentat. El a fost transportat de ambulanță la spital pentru investigații. Primele două autoturisme au părăsit locul impactului și au plecat mai departe nefiind afectate foarte mult.

Fată de 14 ani, accidentată de un taxi pe bulevardul Unirii
O minoră în vârstă de 14 ani, pieton, a fost accidentată marți seară pe Bulevardul Unirii din Focșani, în timp ce se angajase în traversarea marcajului pietonal, din spusele unor martori, pe culoarea roșie pentru pietoni. Fata a fost accidentată de un taxi, condus de un bărbat în vârstă de 60 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?