Ananasul se găsește în comerț, însă calitatea este de foarte multe ori îndoielnică sau există diferențe mari față de cel transportat cu vaporul sau cel cu avionul. Fructele care vin pe calea aerului la noi în țara sunt recoltate la timp, când sunt coapte, iar astfel dețin un gust aromat, sunt zemoase și cărnoase.
Fructele exotice care se vând la un preț mai mic sunt aduse de regulă cu vaporul, sunt culese înainte de termen și se mai coc în timpul „călătoriei”. Din cauza aceasta, gustul se deteriorează și devine ușor acrișor.
Ananasul ar trebui să aibă la cumpărare o aromă intensă, iar în pulpa fructului să rămână urmă, dacă apăsam ușor cu degetul. Cu alte cuvinte aceasta nu trebuie să fie foarte tare! Culoarea frunzelor trebuie să fie verde închis, iar cea a fructului galben sau chiar portocaliu. Dacă frunzele pot fi ușor îndepărtate, atunci înseamnă că ananasul este copt și gata pentru a fi savurat.
Presupunând că din magazin cumpărăm un ananas copt nu trebuie să-l ținem în casă mai mult de 2-3 zile. În cazul în care nu poate fi mâncat în întregime, acesta se păstrează în folie de plastic în frigider.