Iconografia este un simbol al religiei creștine, mai ales al ortodoxiei. Se spune că ceea ce Evanghelia înfățișează prin cuvânt, icoana vestește prin imagine. Cuvântul icoană vine din grecescul eikon care semnifică un portret, atât fizic, dar mai ales spiritual, o redare a esenței ce se găsește dincolo de trup. Icoanele sunt reprezentări ale sfinților, care au rolul de a ne aduce mai aproape de ceea ce reprezintă cu adevărat sfinții: modelul spiritual al creștinului.
Icoanele ne amintesc de viețile lor pline de smerenie, în care au făcut cunoscută iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Ele sunt nelipsite din viața credincioșilor, iar practica duhovnicească nu își poate îndeplini menirea fără ele. Meșterii iconari își pun în slujba actului creator talentul, dăruirea, priceperea, îndrumați totodată de credință și har divin.
Apărute cu doar câteva sute de ani în urmă, icoanele au fost pictate pe diferite suporturi, în funcție de zona în care au fost create și de posibilitățile creatorilor. Cele mai cunoscute sunt cele pictate pe sticlă, lemn, piatră sau chiar pe simple hârtii.
Icoanele pe lemn sunt deosebit de apreciate, pentru înfățișarea lor delicată, elegantă, având un impact deosebit asupra privitorului. Tehnica tradițională de lucru a icoanei bizantine a fost transmisă din generație în generație, și a fost scrisă în erminii, cărți care cuprind toate informațiile necesare picturii icoanelor. Icoanele pe sticlă atestă tradiție și unicitate, fiind la fel de valoroase ca și cele pe lemn. Lucrul la aceste icoane se face invers decât la icoana pe lemn, deoarece se pictează pe spatele sticlei. Pictura icoanelor este deosebit de apreciată pentru complexitatea și varietatea modelelor sale.
De multe ori, icoanele au rol moralizator, înfățișând pilde și fapte de la care trebuie să tragem învățături. Nu este de ajuns să le avem agățate pe pereți, și trebuie să vedem mai presus de ele, să le surprindem esența.
Iconarul trebuie să depună efort pentru a le crea, și mult suflet, pentru că talentul este hărăzit de la Dumnezeu. Fără credință și har divin, iconarul nu își poate atinge scopul. Căci mai presus de orice, a picta o icoană este o artă. Pictez icoane de patru ani și în tot acest timp am învățat cât este de important să cunoaștem și să apreciem valorile ce ne înconjoară. Am aflat că nu trebuie doar talent, ci și multă dăruire, muncă și o dorință de reușită. Icoanele nu se pictează ușor, dar la final rezultatul aduce mari satisfacții. Acum privesc icoanele dintr-o altă perspectivă, le înțeleg, le admir cu ochii și îmi las sufletul hrănit de frumusețea lor.
A privi o icoană este la fel cu a păși într-o altă lume, diferită de grijile cotidiene și de problemele de tot felul. Icoanele liniștesc sufletul și mintea, și spun povești deosebite. Sunt porți spre divinitate ce hrănesc sufletul tuturor celor ce știu să le aprecieze.
Ana-Maria Teodora ANDRONIC,
Liceul Teoretic „Ioan Slavici” Panciu
