Echipa de fotbal finanțată de Primăria și Consiliul Local Focșani, CSM 2007 Focșani nu mai bate pe nimeni și se afundă treptat spre fotbalul județean. Vineri, echipa antrenată de Adrian Toma și Aurel Pastia a mai trăit o umilință și a pierdut pe teren propriu, 0-2 (0-1) în fața Ceahlăului II Piatra Neamț după un meci în care focșănenii au fost de nerecunoscut, au jucat slab și au făcut unul dintre cele mai slabe partide din acest campionat.
Golurile oaspeților au fost marcate de Chitoșcă (42) și Vinicius Fabrron (66). Din minutul 41, CSM a evoluat în 10 oameni, după eliminarea lui Vali Toader, pentru o presupusă lovitură cu cotul aplicată unui adversar, iar în mintutul 86, Åonțu a luat drumul vestiarelor, după ce a primit cartonaș roșu.
CSM 2007 Focșani a jucat cu: Borș – Ciornei, Åtefan, Crăciun, Stanciu – Săpunaru, Åonțu, Mîndrescu, Toader – Milea, Toma. Au mai intrat Dumitriu, Tîrcă și Negoiță. Ceahlăul II s-a bazat pe: Dihan – Apetrei, Călin, Marc, Stanie – Dobrescu, Diaconu, Sofronie, Pavel – Chitoșcă, Vincius. Vineri, pentru gruparea de pe Milcov urmează o deplasare infernală, pe terenul liderului, CSM Petrotub Roman.
FC Panciu putea câștiga mai clar
Cealaltă grupare vrânceană, FC Panciu și-a trecut în cont alte trei puncte în cadrul ligii a treia la fotbal după victoria obținută vineri, 2-0 (2-0) împotriva formației FCM Dorohoi. După un meci controlat de la un capăt la celalălt de pănceni, formația antrenată de Ionică Serea și Dănuț Bolocan s-a impus cu 2-0 (2-0), ambele goluri ale confruntării fiind marcate de atacantul Mădălin Predoiu.
După ce Predoiu a ratat deschiderea scorului (7), fundașul echipei din Dorohoi, Luca a fost eliminat pentru un fault dur comis asupra lui Gălățeanu (8), Din lovitura liberă a rezultat primul gol. Bîra a executat perfect lovitura liberă și Predoiu a înscris cu o lovitură de cap. Același Predoiu și-a trecut în cont dubla în minutul 20, după ce a finalizat cu un șut sec pasa în adâncime trimisă de I. Radu.
Până la finalul partidei, din nou Predoiu a fost aproape de gol, dar lovitura sa de cap a fost scoasă de pe linia porții de un fundaș (37), iar Beșa a marcat, dar reușita sa a fost anulată pentru o poziție de ofsaid (71). Botoșănenii, veniți cu gânduri mari în orașul „dintre vii” au avut o prestație mai mult decât modestă și au avut doar un șut spre poarta păncenilor pe durata celor 90 de minute. FC Panciu a jucat cu: G. Lazăr – Beșa, Gurguiatu, Stan, Ov. Radu – Căt. Tudor (86 M. Stoian), Bîra, Cioran, Gălățeanu – Predoiu, I. Radu (57 Corbea). Runda viitoare (vineri), FC Panciu va juca în deplasare cu SC Bacău.
Rezultatele etaperi de vineri:
FC Panciu – FCM Dorohoi 2-0,
CSM 2007 Focșani – Ceahlăul II Piatra Neamț 0-2,
ABC Stoicescu Buzău – Petrotub Roman 2-4,
Politehnica Galați – Oțelul II Galați 0-0,
Cetatea Tg. Neamț – CSM Pașcani 1-0,
Sporting Suceava – SC Bacău 1-0,
CSM Rm. Sărat – Rapid CFR Suceava 0-0.
Aerostar Bacău a stat.
Etapa viitoare (vineri, 20 aprilie, ora 17.00):
SC Bacău – FC Panciu,
Petrotub Roman – CSM 2007 Focșani,
Ceahlăul II P. Neamț – Aerostar Bacău,
Oțelul II Galați – ABC Stoicescu Buzău,
CSM Pașcani – Politehnica Galați,
FCM Dorohoi – Cetatea Tg. Neamț,
CSM Rm. Sărat – Sporting Suceava.
Rapid CFR Suceava va sta.
Clasament seria I – liga a treia
1. Petrotub Roman 20 13 6 1 45-14 45p
2. Rapid CFR Suceava 20 13 5 3 39-12 44p
3. SC Bacău 20 13 1 4 34-11 42p
4. CSM Rm. Sărat 20 10 3 7 30-20 33p
5. Sporting Suceava 20 9 5 6 32-26 32p
6. FC Panciu 19 9 5 5 18-14 32p
7. Aerostar Bacău 20 9 3 7 22-21 30p
8. Ceahlăul II P. Neamț 20 8 2 10 27-31 26p
9. CSM Pașcani 20 7 4 9 19-26 25p
10. FCM Dorohoi 20 5 6 9 19-25 21p
11. Oțelul II Galați 20 5 5 10 27-34 20p
12. Cetatea Tg. Neamț 19 4 5 10 13-34 17p
13. ABC Stoicescu 19 4 3 12 18-42 15p
14. Politehnica Galați 19 4 2 13 24-28 14p
15. CSM 2007 Focșani 19 3 5 11 10-29 14p
Notă: ocupantele locurilor 14 și 15, precum și trei ocupante ale locurilor 13 din cele șase serii vor retrograda.