Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Primul zbor privat spre Staţia Spaţială Internaţională ar putea avea loc pe 30 aprilie


   Compania americană SpaceX se află foarte aproape de a realiza primul zbor spațial privat spre Stația Spațială Internațională (ISS), ce ar putea avea loc pe 30 aprilie, a declarat, luni, un director de la NASA. „Totul pare să fie în regulă pentru o lansare pe 30 aprilie, dar trebuie să rămânem prudenți, întrucât mai avem încă multe lucruri de făcut”, a declarat William Gerstenmaier, directorul departamentului de programe spațiale de la NASA. „Există o șansă bună” pentru ca lansarea să aibă loc în acea zi, a precizat Gerstenmaier, care s-a declarat „impresionat de munca deja efectuată”. 
   William Gerstenmaier a făcut aceste declarații la finalul unei ședințe de peste patru ore la centrul spațial pe care NASA îl deține în Houston, la care au participat specialiștii agenției americane și de la Space Exploration Technologies (SpaceX).
   William Gerstenmaier a precizat că o altă reuniune este prevăzută pentru 23 aprilie, pentru a discuta sta-diul în care se vor afla pregătirile pentru acest prim zbor al capsulei Dragon, produsă de SpaceX, și pentru a da acceptul final pentru lansare.
   Inginerii de la NASA vor trebui, printre altele, să verifice programele informatice ale societății SpaceX pentru a se asigura că acestea sunt compatibile cu cele de la bordul ISS. Lansarea capsulei Dragon, cu ajutorul rachetei lansatoare Falcon 9, creată de SpaceX, este prevăzută să aibă loc de la baza aeriană Cape Canaveral din apropiere de Centrul spațial Kennedy.
   Capsula Dragon – care are o greutate de șase tone, o lungime de 5,2 metri și un diametru de 3,6 metri – va deveni, dacă totul se va desfășura conform planurilor, primul vehicul spațial privat care se va conecta cu ISS. Pentru această primă conectare, astronauții de la bordul ISS vor folosi un braț robotizat al stației pentru a prinde capsula Dragon.
   Dragon va efectua aceleași manevre de apropiere de ISS ca și vehiculul de tip cargo automatizat european ATV și cel japonez HTV, urmând să realizeze, înainte de conectare, un zbor în jurul ISS, la o distanță de 2,5 kilometri, înainte de a se apropia de stație. După încheierea misiunii, capsula Dragon se va desprinde de ISS și va reveni pe Terra, urmând să fie recuperată din apele Oceanului Pacific, în largul coastelor californiene.
   Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, care a făcut avere grație firmei sale de pe internet PayPal, a recunoscut, în timpul conferinței de presă, dificultatea unei conectări între cele două vehicule spațiale, întrucât ISS și Dragon vor pluti pe orbită în jurul Terrei zburând fiecare cu o viteză de 27.000 de kilometri/ oră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?