Tulburările de anxietate sunt prezente în societatea zilelor noastre sub două forme de bază. Forma cronică presupune o stare de continuă neliniște care este însoțită de unele dureri la nivelul organismului. De cealaltă parte, sunt atacurile de panică, recunoscute după rapiditatea cu care se manifestă și după asemănarea simptomelor cu cele ale atacului de cord.
În cazul în care anxietatea se instalează ca reacție la un factor sau eveniment unic, șansele dispariției la scurtă vreme sunt extrem de ridicate. Când factorul sau factorii de stres ne însoțesc zilnic sau cel puțin la o perioadă de timp, teama devine și ea permanentă, luând naștere simptome precum: palpitații ale inimii, deficiențe de concentrare, tensiune musculară, gură uscată, transpirație sau senzații de greață. În afară de stres, care este considerat adesea principalul responsabil în cazul anxietății, uneori sunt implicate și unele probleme biochimice. Anxietatea poate fi un efect secundar al deficienței de vitamina B, care ajută organismul în combaterea stresului. În acest sens, sunt recomandate multe fructe și legume.
Pentru multe dintre persoanele care prezintă tulburări de anxietate, medicamentele au devenit parte din dieta zilnică. Din păcate, acestea prezintă de obicei un risc ridicat de dependență și luptă mai degrabă împotriva simptomelor decât împotriva afecțiunii în sine. Pe de altă parte, organismul uman tinde să dezvolte toleranță față de ele, în timp devenind cu totul inutile.
Cea mai bună soluție este să apelați la remediile naturale pe care medicul vi le recomandă. Studiile au arătat că mai ales în cazul femeilor, există o strânsă legătură între exercițiile fizice intense și nivelul scăzut al anxietății. Sportul contribuie la sănătatea fizică și mentală prin reducerea stresului, și odată cu acesta a anxietății. Relaxarea trebuie să facă parte obligatoriu din programul de zi cu zi. Petreceți cel puțin 10 minute pe zi departe de agitație renunțând la toate gândurile care nu vă dau pace.
Uleiul de pește se remarcă prin cantitatea mare de omega 3 care este un acid gras vital. Dacă nu beneficiați de suficient pește în dieta dumneavoastră, puteți încerca suplimente alimentare ce au la bază uleiul de pește.
Foarte important de remarcat mai este un lucru: însuși modul în care priviți afecțiunea contribuie la agravarea sau recuperarea dumneavoastră. Încetați să vă victimizați, amintindu-vă că anxietate este o problemă care ține mai mult de starea de spirit, păstrând astfel o atitudine pozitivă.