Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2012-2013


   Anul școlar 2012-2013 va avea 178 de zile de școală, cu una în plus față de 2011-2012, trei săptămâni pentru vacanța de iarnă, două de primăvară, una în 29 octombrie – 4 noiembrie pentru învățământul primar și „Åžcoala altfel”, a anunțat, marți, secretarul de stat în Ministerul Educației, Oana Badea. „Vacanța de iarnă va avea trei săptămâni, iar vacanța de primăvară două. În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie va fi vacanță pentru copiii din învățământul primar. De asemenea, se păstrează săptămâna «Şcoala altfel», organizată în intervalul 1-5 aprilie”, a declarat secretarul de stat Oana Badea, într-o conferință de presă.
   Debutul anului școlar în România este la fel ca în alte 23 de state, respectiv în intervalul 1-15 septembrie. În nouă state cursurile încep înainte de 1 septembrie, iar în trei, după 15 septembrie, a precizat Oana Badea.
   Secretarul de stat a mai spus că media zilelor de școală este în majoritatea țările de peste 185 de zile, în România rămânând la 178 din cauza curriculei extrem de stufoase. „Extinderea zilelor de școlarizare nu este oportună imediat”, a adăugat secretarul de stat, precizând că elevi români au 80 de zile de vacanță, media în alte țări fiind de 72.
   Secretarul de stat a mai spus că a înaintat ministrului propunerea ca anul școlar 2012-2013 să fie dedicat sportului de masă. Ea a precizat că decizia nu va afecta numărul de ore de educație fizică și că prin acest program cadrele didactice vor primi un certificat de voluntar pentru sportul de masă.
O altă propunere vizează ca începând cu anul școlar 2012-2013 să se instituie în aria curriculară Limbă și Comunicare în proporție de cel puțin 10% studierea literaturii universale începând de la învățământul primar până la cel liceal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?