Acum mai bine de un secol, când Focșaniul era doar un târgușor provincial dominat de zgomotul trăsurilor ce circulau pe străduțele pietruite, au fost puse bazele asistenței sociale vrâncene. Programele derulate în prezent de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au nebănuite asemuiri cu ceea ce au găsit de cuviință să facă înaintașii noștri spre binele micuților năpăstuiți. Mărturie realizărilor vremurilor demult apuse stau însemnările medicului Marcu Cîmpeanu, cu concursul căruia a fost ridicat primul leagăn din bătrâna noastră urbe.
Copii părăsiți de părinți, femei alungate de acasă numai pentru că în pântec le rodea o viață nedorită ori săraci lipiți, care se trezeau în imposibilitatea de a-și crește micuții, au fost și vor fi în toate timpurile. Dar, dacă am lua în considerare mărturii ce au traversat peste 100 de ani, am constata că numărul celor care își abandonează copiii a crescut îngrijorător. Să se fi atenuat, de-a lungul vremilor, sentimentele părintești? Să fi dispărut omenia și spiritul de sacrificiu, ori pur și simplu viteza în care trăim a otrăvit bucuria de neînlocuit oferită de inocența ochilor unui copil? Întrebări fără răspuns, care ne urmăresc ori de câte ori auzim – întâmplător sau nu – de copii nefericiți…
Acum mai bine de un secol, autoritățile timpurilor au început să caute soluții pentru ca orice pui de om ajuns în dificultate să aibă dreptul la un viitor omenesc. Erau vremurile în care cele ce deveneau mame de fete mari, spre exemplu, erau condamnate la izolare și alungate de societate. Mentalități încuiate provocau adevărate drame cu final mereu nefericit, dacă astfel se pot numi viețile puilor de om părăsiți în plină stradă sau „uitați” pe vecie de mame disperate…
În scrierile sale, medicul Marcu Cîmpeanu, întemeietorul primului leagăn din Focșani, uimește cu măsurile de asistență socială care fuseseră puse la cale de mai marii trecutelor vremi.
Asistenți maternali și reintegrări în familie
În broșura în care a adunat mărturiile celor „28 de ani de serviciu medico/sanitar la orașul Focșani”, doctorul Marcu Cîmpeanu are un capitol în care povestește despre situația copiilor găsiți și a celor „crescuți în afară de casa părintească”. El semnalează faptul că până în 1931, Primăria avea înscrisă în buget o sumă specială destinată creșterii acestor micuți. În funcție de numărul copiilor cărora era necesar să li se asigure protecție, anual se modifica respectivul capitol din buget.
Ceea ce se dovedește, însă, uimitor este faptul că în anii 1900 existau ceea ce numim noi astăzi asistenți maternali, centru maternal, precum și servicii de integrare-reintegrare a copiilor în familie. „Astfel, în ‘909, au fost 43 de copii crescuți de doici plătite de Primărie; în timpul anului, 16 s-au înapoiat la mamele lor, 9 au murit și 18 au rămas pe anul ‘910. Mai târziu, numărul a scăzut foarte mult. Aceeași variație a fost și cu suma bugetară. În 1930 ajunsese la 100 de mii lei pe an”, spune doctorul Cîmpeanu în broșura sa. Cu concursul său, în 1930, când primarul Focșaniului era Alexandru Alevra, s-a hotărât construirea unui leagăn. Instituția care ocrotea copiii se afla pe strada Ana Ipătescu și a fost demolată, din păcate.
În orice caz, primul Leagăn al urbei începuse să funcționeze efectiv în 1931, după un regulament clar, aprobat atât în Consiliul comunal cât și de Minister. Pe parcursul a patru ani, au fost aduși aici 114 copii, dintre care 71 au fost înfiați și 71 redați părinților lor. Se poate spune că serviciul de reintegrare în familie funcționa, pe atunci, poate chiar mai bine decât azi…
Din păcate, secretul acestei reușite nu a fost dezvăluit de autorul scrierilor respective. Să fi fost vorba, la urma urmei, de semnificația specială dată familiei de sufletele mai puțin urâte și nealterate de egoism, ale oamenilor din acele timpuri…? „În Leagănul nostru se primesc copii cu plată de la femei nevoiașe, în special servitoare. Din totalul de 114 copii, 34 au fost cu plată. Suma ce se încasează este de 200-300 de lei lunar, și totalul încasat până azi urcă la 37.800 lei, care s-a vărsat Primăriei. În Leagăn dăm adăpost fetelor fugite sau gonite de acasă și servitoarelor fără niciun sprijin, în ultimele săptămâni ale gravidității”, scrie medicul Cîmpeanu.
Un Centru Maternal în toată regula, la început de secol, în care femeile necăjite nășteau și erau primite și pe perioada lehuziei! Condiția era să îndeplinească și obligația de doici pentru ceilalți micuți timp de șase luni, după care copiii născuți de acestea erau crescuți încă jumătate de an în Leagăn, fără niciun fel de plată. „Astfel, am rezolvat chestiunea recrutării doicelor și, cu mici excepțiuni, avem pentru sugaci numai alăptare naturală”, specifica doctorul Cîmpeanu.
Adăpost pentru dezmoșteniții sorții
Încă din 1908, în Focșani s-a înființat un adăpost pentru suferinzii de boli cronice. Doctorul Cîmpeanu semnalează utilitatea respectivei instituții dată de faptul că înainte de existența sa „erau pe fiecare an, cel puțin 10 morți pe străzi, pe la cărămidării sau prin magazii părăsite. Cu crearea lui se adunau acolo toți naufragiații vieții, oameni fără niciun sprijin, incurabilii și cronicii fără familie, respinșii de la spitale, vițioșii și infirmii care populau răspântiile”.
Începând cu 1915, adăpostul a fost astfel amenajat, încât să nu mai fie doar un „culcuș pentru dezmoșteniții sorții, ci și un centru corectiv pentru vițioși și cerșetori”, povestește doctorul Marcu Câmpeanu. Astfel, cu ajutorul poliției și al agenților sanitari, orice vagabond sau cerșetor găsit pe străzi era examinat și deparazitat odată cu aducerea în adăpost. Dacă respectivul era bolnav sau infirm rămânea în grija instituției, dacă nu „era plasat la stăpân. În 1924 au fost angajați la stăpâni 48 de condamnați la dispoziția asistenței sociale. Și pe aceștia îi urmăream printr-un agent de poliție, înscriind de două ori pe lună într-o condică specială, situația în care erau găsiți la stăpânul angajat. Activitatea acestui adăpost a fost, în termen mijlociu între 150-200 internați pe an, între care am avut și minori”, se menționează în broșură.
Iernile reprezentau singurele perioade în care capacitatea de 30 de paturi era depășită, însă din anul 1922, mulți dintre clienții adăpostului au fost evacuați în coloniile vremii din Galați, Răchitoasa și Mărcuța. În același an, Direcția generală de Asistență Socială din Ministerul Sănătății a trecut Focșaniul ca fiind unul dintre cele dintâi orașe care a aplicat „Legea pentru înfrânarea cerșetoriei”.
În 1942, toate serviciile au fost desființate
Între 1907 – 1935, perioadă în care doctorul Marcu Cîmpeanu a fost parte din serviciul medico-sanitar al Focșaniului, au fost înființate un adăpost comunal, un triaj al cerșetorilor și vagabonzilor, ambulator, policlinică și primul leagăn. „În 1942, toate aceste servicii despre a căror activitate s-ar putea scrie un volum erau… desființate”, șoptește, emoționant și trist, scrisul subțire și elegant al medicului Cîmpeanu, cel care a făcut, totuși, ca asistența socială în Vrancea să se poată lăuda că a trecut binișor de 100 de ani…
