Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Golden Wine, calificată la competiţia Business Plan


   Firma de Exercițiu „Golden Wine”, a Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focșani, reprezentantă de elevii Ana Maria Dobre și Florin Hulubă, coordonați de profesoara Sonica Dărmănescu, s-a calificat la etapa națională a competiției Business Plan. Aflată la cea de-a IV-a ediție, la competiție s-au calificat firme de exercițiu din județele Buzău, Galați și Constanța.
   Anul acesta, competiția la nivelul regiunii S-E a avut loc la Colegiul Economic din Focșani, fiind selecționat ca centru de resurse umane în cadrul proiectului „Formarea cadrelor didactice din învățământul profesional și tehnic-profil SERVICII pentru extinderea metodei moderne de învățare firmă de exercițiu”, finanțat din fonduri nerambursabile în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, de către Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, ca urmare a îndeplinirii condițiilor cerute.
   Competiția Business Plan este organizată de Ministerul Educației, cu sprijinul „Centre start-up pentru tineri/start – up Centers for Young People – Start you”, implementat în parteneriat de EURO 26 și Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?