Miercuri, vremea se va menține în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse în jumătatea estică a țării și local în zonele de deal și de munte din restul teritoriului, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, anunță Administrația Națională a Meteorologiei. Izolat cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 și 27 de grade, iar cele minime între 9 și 18 grade, mai scăzute în zonele depresionare.
Joi, vremea va fi caldă și ușor instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în estul, centrul și sudul țării, unde pe arii restrânse, mai ales la deal și la munte, vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 28 de grade, iar cele minime între 8 și 18 grade, mai scăzute în depresiuni, dar și ușor mai ridicate pe litoral.
La București, vremea va fi în general instabilă. Înnorările vor fi temporare și, mai ales în cursul zilei, vor fi averse, posibil însoțite de fenomene electrice și scurte intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 22 de grade, iar cea minimă va fi între 12 și 14 grade.