Primăria Focșani a anunțat ieri că invită reprezentanții partidelor politice la întâlnirea pentru stabilirea ordinii panourilor de afișaj electoral pentru campania alegerilor locale. Întâlnirea va avea loc joi, ora 10.00, în sala de ședințe a Consiliului Local Focșani. „Prin prezenta vă invit la sediul Primăriei Munici-piului Focșani, pentru a stabili, de comun acord, ordinea afișelor în cadrul fiecărui panou electoral, pentru desfășurarea alegerilor pentru alegerea autorităților administrației publice locale, ce vor avea loc în data de 10 iunie 2012”, se arată în anunțul semnat de primarul Decebal Bacinschi. În Focșani au fost amplasate 45 de panouri electorale, în opt zone din oraș. Afișajul electoral în afara spațiilor special amenajate este interzis, iar beneficiarii afișajului pot fi amendați cu sume cuprinse între 600 și 1.000 lei.