Doi șoferi, „alergici” la acele de seringă, au fost trimiși în judecată pentru refuzarea recoltării probelor biologice. Unul dintre ei nu avea nici măcar permis de conducere.
Procurorii focșăneni l-au trimis în judecată pe Tinel S., de 24 de ani, din Vulturu, care pe 30 septembrie 2011, a urcat la volanul unui autoturism, chiar dacă nu poseda permis de conducere. Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, omul a observat la un moment dat mașina poliției. A decis să oprească înainte să ajungă în dreptul ei sau să treacă de ea. A fost luat la întrebări de oamenii legii, care l-au și testat în vederea stabilirii alcoolemiei. La probele de suflat a ieșit o valoare de 0,56 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Åoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice și sub pretextul că se teme de ace, a refuzat să i se ia sânge. Fiind audiat, învinuitul a declarat că staționa și nicidecum nu a condus. Tinel a mai fost condamnat pentru comiterea unei infracțiuni de furt.
În fața unui judecător, pentru infracți-uni similare și tot din pri-cina acelor de seringă, va ajunge și Panfeluș A., de 40 de ani, din Focșani. Potrivit procurorilor, pe 15 ianuarie, bărbatul ar fi condus mașina sub influența băuturilor alcoolice. A fost oprit în trafic și a acceptat să sufle în alcooltest. A rezultat o alcoolemie de 0,74 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Omul a refuzat să dea probe biologice pentru a i se măsura alcoolemia din sânge. A declarat că se teme de acele de seringă. A recunoscut însă că a băut.