Sute de săteni din Vrâncioaia au venit, ieri, la petrecerea câmpenească organizată tradițional cu prilejul pasării darului din cadrul proiectului finanțat de Heifer Project România. La serbare au participat deputatul PSD, Cristian Dumitrescu, vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu, consilieri județeni, șefi de instituții deconcentrate. Cei prezenți au susținut candidatura pentru încă un mandat de primar a edilului social democrat Ionică Danțiș. „Alegeți-l pentru că este bun, pentru că știe ce vrea, pentru că este alături de oameni”, a spus deputatul Cristian Dumitrescu. Participanții au ținut un moment de reculegere pentru fostul vicepreședinte al CJ Vrancea, Mircea Diaconu, care și-a dedicat activitatea dezvoltării mediului rural.
Autoritățile locale din Vrâncioaia au fost felicitate, ieri, de echipa de implementare a proiectului finanțat de Heifer Project România. Vrâncioaia este singura localitate din județ unde se desfășoară acest proiect de 450 mii dolari finanțat de filantropi americani. Sute de oi au fost distribuite sătenilor din Vrâncioaia în ultimii patru ani, dar și 125 stupi de albine și 162 mii puieți de salcâm.
Directorul executiv al Federației Agricultorilor de Munte Dorna, Ioan Agapi, a anunțat că datorită seriozității autorităților locale și succesului primului proiect finanțat de Heifer, a fost obținută finanțare și pentru modernizarea a două stâni din Vrâncioaia. Acest proiect cu o valoare de 450 mii franci elvețieni va fi implementat din această toamnă.
Sunt alocate fonduri atât pentru realizarea unui brand al produselor alimentare din zonă cât și pentru școlarizarea ciobanilor. Meritele primarului Ionică Danțiș care s-a implicat în derularea acestui proiect, dar și în celelalte investiții rea-lizate în comună au fost recunoscute de către preșe-dintele Asociației de Dezvoltare Comunitară din Vrâncioaia. „Lucrurile s-au mișcat la Vrâncioaia pentru că am fost un grup unit, am avut un primar destoinic. Un primar care de la începutul mandatului și până acum a făcut multe. Vedem că mai avem un pic și se asfaltează drumul județean de la Grumaz, s-au făcut destul de multe. Acest om al comunității, domnul primar Ionică Danțiș merită toate laudele noastre”, a afirmat Grigore Mihăeș, președintele Asociației de Dezvoltare Comunitară din Vrâncioaia.
Proiectul solidarității oamenilor din Vrâncioaia
Deputatul PSD Cristian Dumitrescu a explicat că proiectul derulat la Vrâncioaia este unul al solidarității. De aceea nu avea cum să eșueze pentru că „vrâncenii sunt oameni adevărați, care cred în valorile solidarității”. „Toată lumea s-a implicat. Îi mulțumesc primarului Ionică Danțiș, un om devotat locuitorilor acestei comune. Este o onoare și o mare bucurie să susțin candidatura pentru un nou mandat, din partea USL, a domnului Ionică Danțiș. Alegeți-l pentru că este bun, pentru că știe ce vrea, pentru că este alături de oameni”, a afirmat deputatul social democrat.
Primarul Ionică Danțiș a arătat că oamenii au fost reticenți la începutul proiectului, dar, în final, au înțeles că este în avantajul lor să formeze o asociație pentru dezvoltarea localității. „În urmă cu patru ani am mers din poartă în poartă să le explic oamenilor că nu facem CAP la Vrâncioaia, că de fapt este altceva, că este pentru bunăstarea lor să facem această asociație, dar i-am convins și iată că merge bine, ne aflăm la a opta ediție astăzi”, a afirmat primarul Danțiș.
Guvernarea a fost preluată de USL pentru a face viața românilor mai bună
Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu, a transmis un mesaj celor prezenți din partea președintelui Ma-rian Oprișan. El a explicat de ce Marian Oprișan nu a putut fi prezent ieri la Vrâncioaia. „Doresc să vă transmit salutul călduros al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care nu a putut veni azi aici deoarece este la București pentru a rezolva diverse probleme de administrație și pentru a aduce bani în Vrancea. Marian Oprișan este omul faptelor și se vede și în lucrările de modernizare a drumului care tranzitează comuna dumneavoastră. Împreună cu primarul Io-nică Danțiș formează o echipă extraordinară. Primarul Ionică Danțiș este unul dintre cei mai destoinici primari ai județului Vrancea. A realizat multe proiecte, are în derulare multe proiecte, iar în plan are alte proiecte. În ultimii patru ani a realizat multe chiar dacă s-a aflat în opoziție față de guvernul Băsescu-Boc-Ungureanu care a distrus această țară. După cum știți acest guvern nu mai este, Victor Ponta este prim ministru, iar guvernarea a fost preluată de USL pentru a face viața românilor mai bună și pentru a aduce România pe drumul cel bun. De aceea vă rog ca pe data de 10 iunie să votați Marian Oprișan președinte al Consiliului Județean Vrancea și Ionică Danțiș primar al comunei Vrîncioaia”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dragoș Bîrlădeanu.
„Înainte de 2008 nu erau drumuri, nu era apă, nu era dispensar”
Edilul din Vrâncioaia ne-a spus că după ce a câștigat alegerile din 2008 a început o muncă de dezvoltare economică și socială a localității. „În 2008, când am venit primar, îmi era rușine să spun că sunt din Vrâncioaia, pentru că nu erau drumuri, nu era dispensar”, povestește Ionică Danțiș. Treptat, aceste probleme au început să fie rezolvate. Acum localitatea are dispensar modernizat, a început lucrarea de reabilitare și modernizare a drumului județean de la Grumaz până la Spinești, sunt proiecte pentru alimentări cu apă.
Primarul Danțiș spune că în programul pentru următorii ani este prevăzută construcția unei primării noi, pentru care va avea sprijinul președintelui Consiliului Județean, Marian Oprișan. „Dispensarul l-am făcut să arate frumos, avem apartamentul pentru doctor, o farmacie. Am făcut parcul din fața dispensarului. Am modernizat primăria, dar am promisiunea domnului președinte Marian Oprișan că vom realiza o primărie modernă și la Vrâncioaia. Merită și cetățenii acestei comune o primărie modernă, care să ofere servicii de calitate”, a afirmat primarul Danțiș.
A doua investiție realizată imediat după ce oamenii l-au votat în 2008 a fost finalizarea alimentării cu apă din satul Poiana. Realizată pe hârtie încă din 2006, alimentarea cu apă nu era funcțională nici în 2008. „Au început certurile cu constructorul și, cu chiu cu vai, am convins constructorul să termine lucrarea din 2006. Am continuat proiectul din Poiana cu încă aproape un kilometru. Am trecut Putna și am dus apa în cătunul Podeț”, povestește primarul Ionică Danțiș.
Investiții în drumuri, alimentări cu apă
Nu au lipsit investițiile în infrastructura rutieră, de la balastări de ulițe și montări de tuburi la pâraie, până la asfaltarea drumului DC 93, spre Ploștina. „Până acum am reușit să asfaltăm cei cinci kilometri din proiect, am făcut podul peste Hăulișca, de 16 metri lungime. Toată lucrarea a costat 37 de mi-liarde de lei vechi. Sunt niște bani care au fost aduși în comunitate”, spune primarul care vrea să obțină finanțare și pentru ultimii doi kilometri din drum, între Muncei și Ploștina. „Dintr-o eroare, în 2001, când s-au clasificat drumurile, nu au fost trecuți cei 7 kilometri de drum, ci doar cinci kilometri. Acum mă chinuiesc de trei ani de zile să obțin asfaltarea și pentru cei doi kilometri, sper să realizez în acest an”, a precizat Ionică Danțiș.
Proiecte pentru dezvoltarea economiei din Spinești și Bodești
Tot pentru acest an sunt programate investițiile în alimentările cu apă din Spinești și Bodești. Pentru Spinești, primarul vrea să obțină finanțare și pentru canalizare, astfel încât lucrările să fie derulate simultan. De asemenea, pe 19 mai este programată licitația pentru Căminul din satul Spinești. Noua clădire va cuprinde o bibliotecă, dar și un spațiu unde sătenii vor putea organiza nunți, botezuri, pomeni. „De ce să meargă la Lepșa când poate face o nuntă și aici, la noi”, a explicat primarul Danțiș. Însă planurile pentru dezvoltarea Vrâncioaiei nu se opresc aici.
Primarul vrea un centru de informare turistică, pentru că Vrâncioaia are obiective interesante pentru cei care vizitează munții Vrancei. O atenție deosebită este acordată dezvoltării economiei localității unde punctele de interes sunt sprijinirea crescătorilor de animale, dar și implicarea în proiecte ecologice. „Vom încerca să facem un depozit de achiziție pentru tot ce înseamnă produsele din zonă, avem cătină, mere, prune. La noi sunt produse ecologice, nu le stropim cu nimic. Avem în intenție și să dezvoltăm un miniabator, pentru că avem animale crescute pe pășuni, în condiții naturale”, a explicat primarul din Vrâncioaia.