Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

VIDEO şi GALERIE FOTO: Un bărbat este bănuit că și-a omorât socrul


  

 

   Un bărbat din Mărășești este suspectat că și-a ucis socrul, de 63 de ani. Victima a fost găsită ieri, căzută în pragul ușii, cu o lovitură la nivelul capului. Rudele spun că Ionel Niță s-a certat cu ginerele său Silviu Docan. Au aruncat cu pietre unul în celălalt, iar ginerele l-ar fi lovit în zona capului cu o scândură, sau cu o bucată de cărămidă. La cercetarea la fața locului, anchetatorii nu au putut stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul. Ei așteaptă rezultatele necropsiei.

 
   Un bărbat din Mărășești ar putea ajunge după gratii, dacă se va stabili, în urma necropsiei, că și-a omorât socrul. Rudele spun că Ionel Niță a murit după ce ginerele l-ar fi lovit în cap cu o scândură, sau cărămidă. Anchetatorii au însă rețineri cu privire la cauza morții bărbatului de 63 de ani și așteaptă rezultatul necropsiei, care va fi efectuată astăzi. Tragedia s-a petrecut ieri, pe la orele prânzului.
Între Ionel Niță și ginerele său, Silviu Docan, ar fi avut loc un conflict spontan. Au aruncat cu pietre unul în celălalt. Rudele celor doi susțin că Silviu ar fi aruncat cu o scândură, sau cu o bucată de cărămidă în socrul său, nimerindu-l drept în cap. Lovitura i-a fost fatală bărbatului de 63 de ani.
   Una dintre nepoatele decedatului ne-a spus că și-a găsit unchiul căzut la pământ. A început să-l apese pe piept, timp în care ginerele îi făcea respirație gură la gură. Femeia susține că a auzit-o pe fiica decedatului când se văita că tatăl său a fost lovit de soț. „Eu eram pe aici, prin zonă, și am venit repede. El era căzut. Eu l-am apăsat pe piept, iar el îi sufla în gură. Nevasta-sa a spus că el i-a dat cu o cărămidă. Altceva nu știu, dar este clar că i-a făcut ceva. Numai ele, femeile, adică nevasta-sa și cu fiica-sa, sunt de vină. Ei se înțelegeau bine, da’ băgau ele strâmbe. Era un om bun, muncea săracu’, ca să le dea lor”, a spus nepoata mortului.
   De aceeași părere este și unul dintre frații mortului. Neculai Niță spune că fratele său nu a murit de moarte bună, ci de mâna ginerelui. „S-a luat la bătaie cu ginerele. Au aruncat cu bolovani și cărămizi. L-a omorât cu cărămida și avea numai 63 de ani. I-a crescut copiii și acuma și-au bătut joc de el! Era un om muncitor. Ginerele era băut, că el bea mereu. Stătea pe acasă numai cât îi lua banii și după aceea pleca, iar el muncea săracu pentru ei”, a spus fratele victimei.

Rudele sunt hotărâte să-și facă dreptate
 
   Rudele lui Ionel Niță sunt convinse că acesta a fost omorât și vor să-și facă dreptate. „L-a nenorocit pe fratele meu. Să facă pușcărie și să nu mai vină aici niciodată. Femeile sunt de vină în treaba asta, că ele au creat problemele. Ele i-au pus capac. Puneau fiare în mâna copiilor și îi îndemnau să dea în el. El, săracu’, îmi spunea că-l bate, da’ mi-a fost frică să-l dau pe mâna poliției. A fost operat și îl bătea și atunci. Să nu mai calce aici, că va fi vai de mama lui”, a spus, printre lacrimi, sora victimei, aprobată de nepot. 
   Oamenii s-au strâns cu zecile în vecinătatea casei lui Ionel Niță. Ei spuneau vrute și nevrute. Curiozitatea i-a făcut să se urce pe casele din vecinătate, ca să vadă tot ce fac anchetatorii în curtea în care a avut loc presupusa crimă.

Suspectul, dus la Parchet pentru audieri

   Principalul suspect, Silviu Docan, a fost dus, ieri, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru audieri. Procurorul de caz Nicolae Ghihaniș a precizat că victima avea o leziune la nivelul capului. „În urma cercetărilor la fața locului, am constatat că victima prezintă o leziune la nivelul frunții, iar pe corp nu prezenta alte leziuni. Este posibil ca leziunea să fi fost provocată cu un corp contondent sau prin lovire. Până nu se face autospia, nu putem ști cu exactitate care a fost cauza morții. Avem un suspect. Este vorba despre ginerele victimei. Acesta urmează să fie audiat”, preciza, ieri, procurorul Ghihaniș.
   Aseară, anchetatorii urmau să afle de la suspect ce s-a întâmplat cu exactitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?