Capsula Soyuz TMA-04M, care transporta doi cosmonauți ruși și un astronaut american, s-a conectat cu succes, joi, la Stația Spațială Internațio-nală (ISS), la bordul căreia cei trei exploratori spațiali vor rămâne până în luna septembrie, a anunțat agenția spațială rusă Roskosmos. „Capsula Soyuz TMA-04M s-a conectat la ora 04.36 GMT la modulul de cercetare MIM-2 al Stației Spațiale Internaționale”, se afirmă în comunicatul emis de Roskosmos. „Ușile de comunicare vor fi deschise după ce va fi verificată etanșeitatea conectării dintre capsulă și modul”, în jurul orei 08.00 GMT.
Capsula a fost plasată pe orbită fără probleme, la câteva minute de la decolare. Comandantul misiunii Soyuz TMA-04M, Ghenadi Padalka, se află la cel de-al patrulea zbor în spațiu și a petrecut un total de 585 de ore pe orbita terestră, efectuând numeroase ieșiri în spațiu.
Rusul Serghei Revine efectuează primul său zbor spațial, iar pentru americanul Joseph Acaba aceasta va fi prima lui mi-siune lungă în spațiu – va avea o durată de 126 de zile -, după un prim zbor de scurtă durată. Cei trei astronauți se vor alătura rusului Oleg Kononenko, americanului Don Pettit și olandezului Andre Kuipers, aflați în prezent la bordul ISS.