Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Scandal la Vintileasca cu 700 de localnici la poarta bisericii


   Aproximativ 700 de săteni din comuna Vintileasca s-au adunat ieri la biserica din sat pentru a le cere reprezentanților Arhiepiscopiei ca cei doi preoți din localitate să nu fie schimbați. În comuna Vintileasca există două parohii, respectiv Vintileasca, unde este preot Neculai Potop, și Bahnele, unde este preot fratele acestuia, Constantin Potop. La adresa celor doi parohi au fost făcute mai multe reclamații care au ajuns în atenția Arhiepiscopului Epifanie Norocel. Acesta a dispus trimiterea unei echipe care să verifice cele reclamate. Localnicii din Vintileasca spun că reclamațiile îl vizau în mod special pe preotul Constantin Potop, pe motiv că în luna februarie a acestui an nu ar fi făcut mai multe ore de religie pe care le are la Åžcoala Bahnele. Oamenii din Vintileasca spun că au încredere în preoții lor și că aceștia trebuie să rămână să slujească la cele două biserici din comună.

 
   Aproximativ 700 de săteni din comuna Vintileasca s-au adunat ieri la biserica din satul Vintileasca pentru a le cere reprezentanților Arhiepiscopiei ca cei doi preoți din localitate să nu fie schimbați. La adresa celor doi parohi au fost făcute mai multe reclamații care au ajuns în atenția Arhiepiscopului Epifanie Norocel, care a dispus trimiterea unei echipe care să verifice cele reclamate. Oamenii din Vintileasca spun că au încredere în preoții lor și că aceștia trebuie să rămână să slujească la cele două biserici din comună. „Noi am auzit prin sat că preotul a fost reclamat la Arhiepiscopie și trebuia să vină ăia de acolo să îl mute. Am mers cu mic cu mare și ne-am adunat la biserică foarte mulți. Au fost făcute tabele unde au semnat 700 de oameni, dar nu au apucat toți să se treacă pe tabel. Au venit de la Arhiepiscopie și s-au dus la școală. Noi am așteptat pașnici în curtea bisericii după care am stat de vorbă cu ei. Le-am spus că noi nu vrem război deși era lumea ca la târg, ci vrem ca părintele să rămână în sat. Unul dintre preoții din comisie a spus că nu au venit să facă rele, ci să discute și să ne înțelegem bine unii cu alții. Au mai zis că o să îl mai cheme pe părinte la Buzău să dea lămuriri, dar au promis că nu îl mută de la noi din comună”, a spus un localnic din Vintileasca.
   Pentru a cerceta reclamațiile făcute la adresa preoților au mers la Vintileasca Nicolae Popescu – consilierul juridic, protopopul Nicolae Boghină, inspectorul școlar Ion Dragu, directorul școlii Stana Georgescu și profesorii din Consiliul Profesoral. Aceștia au analizat vreme de mai bine de două ore punctul de vedere al fiecăruia.

O parte dintre profesori susțin că preoții sunt nevinovați…

   Unii dintre profesori spun că reclamațiile au fost făcute de directorul școlii Stana Georgescu deoarece preoții în cauză  s-au abătut de la misiunea lor bi-sericească. „Au fost atât cei de la Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei cât și cei de la Inspectoratul Åžcolar și s-au discutat sesizările făcute de doamna director. S-a hotărât ca unul din preoți să fie sancționat cu 60% din salariu, iar altul a primit avertizare. Doamna director a trimis singură acele reclamații la Arhiepiscopie, fără să solicite și părerea Consiliului de Administrație, iar acest lucru nu mi se pare corect. Părintele Constantin își făcea orele cu excepția zilelor când avea slujbe sau nu putea ajunge din cauza viscolului, iar cât privește acuzațiile aduse părintelui Nicolae nu sunt fondate, el niciodată nu a vorbit urât. Doamna director a vrut să alunge preoții din sat. Directorul nu este demn de această funcție și face multe greșeli, una dintre ele este faptul că vrea să schimbe chiar și structura anului școlar. Vrea ca pe data de 23 iunie când elevii sunt în vacanță să recuperăm o zi din luna februarie”, a spus profesorul Elena Fîntîneru.

…altă parte că preoții nu fac orele de religie

   Directorul școlii s-a abținut să spună ceva vizavi de cele întâmplate, însă un alt cadru didactic din școală a comentat subiectul pe larg. Acesta a susținut că de manipularea oamenilor din comună s-ar fi ocupat Georgică Spătaru, Ticuță Pisaroschi și Aurelian Văcăroiu, care au adus oamenii cu mașinile la biserică. Același cadru didactic a adăugat că totul a fost o diversiune răspândită în comună cu intenția de a-i denigra pe directoarea Stana Georgescu și pe soțul acesteia, primarul Marian Georgescu, în spinarea cărora au aruncat faptul că cei doi vor să alunge preoții din sat. ,,Vizita părintelui inspector de religie Dragu de la Inspectoratul Åžcolar, a părintelui Nicolae Popescu a fost datorată celor două adrese pe care le-au înaintat reprezentanții școlii. Plângerile făceau referire la problemele create în unitatea de învățământ, în ceea ce privește prezența celor doi preoți la ore. În urma discuțiilor, celor doi preoți li s-a spus să vină la ore și să își țină orele cu mai mare rigurozitate deoarece Arhiepiscopia pune mare preț pe orele de religie”, a precizat o sursă din cadrul școlii Vintileasca.

Preoții, reclamați de directorul școlii

   Contactat de reporterii noștri, primarul comunei Vintileasca, Marian Georgescu, a declarat că nu a făcut niciun fel de sesizare sau reclamație la adresa celor doi preoți din comună. El a precizat că sesizarea a fost făcută de directorul Åžcolii Vintileasca, Stana Georgescu, deoarece cei doi preoți nu își fac orele de religie. Georgescu a precizat că preotul din Vintileasca nu și-a ținut nici anul trecut orele de religie, lucru constatat de inspectorul de religie de la ISJ Vrancea. Primarul susține că și preotul Constantin Potop a făcut același lucru în acest an școlar. „Azi a venit o comisie formată din reprezentanți ai Arhiepiscopiei, ai Protoieriei Focșani și inspectorul de religie de la ISJ Vrancea, care au constatat că se confirmă cele spuse, urmând a se lua măsurile corespunzătoare. Consider că directorul și-a făcut datoria având în vedere că și ora de religie este la fel ca oricare oră și că profesorul trebuie să vină la cursuri, deoarece în perioada când dumnealui lipsește se pot întâmpla multe nenorociri, copiii rămânând nesupravegheați. Reclamația nu a fost să-i dezbrace pe preoți, nici să-i dea afară, ci pur și simplu să-i cheme la ascultare să-și facă orele conform statutului cadrului didactic”, a precizat primarul din  Vintileasca. Marian Georgescu a mai spus că ai săi contracandidații au aruncat cu fluturași în toată comuna spunând că vrea să izgonească preoții din localitate. „Contracandidații mei au dus oamenii cu mașinile la biserică, dar oamenilor li s-a explicat de către membrii comisiei că nu e nimic adevărat din ce s-a scris în acele manifeste”, a mai spus primarul Marian Georgescu.

Georgică Spătaru: Am fost alături de oamenii din comună

   Contactat de reporterii noștri, Georgică Spătaru a negat acuzațiile care i se aduc, dar a declarat că a participat la întâlnirea cu reprezentanții Arhiepiscopiei, alături de consăteni. „Vizavi de reclamațiile făcute la adresa preoților din localitate am fost alături de oamenii comunei, dar nu eu sunt cel care i-a mobilizat. Concetățenii mei au aflat despre sesizările la adresa celor doi preoți și au ținut să discute cu reprezentanții Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei care au venit azi (ieri-n.r.) în comună pentru a verifica acele sesizări. Repet, nu eu    i-am adus pe oameni la bise-rică, ci oamenii au venit pentru a-l susține pe preotul lor care le este alături de 20 de ani”, a precizat Georgică Spătaru.

„Nu există nicio problemă în ceea ce-i privește pe cei doi preoți”

   Am dorit să aflăm și poziția celor doi preoți reclamați la Arhiepiscopie, însă cei doi au avut telefoanele închise și nu s-a putut lua legătura cu ei. Contactat de reporterii noștri, părintele Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, a precizat că o comisie a fost la Vintileasca pentru a cerceta la fața locului cele reclamate. „S-a deplasat o comisie de la Arhiepiscopie și de la Inspectoratul Åžcolar Vrancea pentru a cerceta cele semnalate în reclamație. Așa cum este normal, au mers la Vintileasca să cerceteze la fața locului. Nu s-a pus pro-blema schimbării celor doi preoți. Se cercetează cazul și în funcție de cele constatate se vor lua măsurile ce se impun. La acest moment lucrurile sunt liniștite în Vintileasca și nu există nicio problemă în ceea ce-i privește pe cei doi preoți”, a spus Adrian Ionescu.   

123 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?